Dorel Vișan împlinește 87 de ani. El nu s-a mai recăsătorit deși de la moartea soției sale au trecut 30 de ani. Vișan nu mai joacă, retrăgându-se de pe scenă.
S-a născut la 25 iunie 1937, la Tăușeni, județul Cluj.
Între anii 1950–1955, a urmat cursurile Școlii Pedagogice de Băieţi din Cluj-Napoca, iar în perioada 1956–1960 a fost profesor de educație fizică la Școala elementară din Surduc.
Dorel Vișan a ales să trăiască singur după moartea soției
În anul 1965 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” din București, la clasa coordonată de profesorul George Dem. Loghin, lectorul Dem Rădulescu și asistenta Adriana Piteșteanu.
După aboslvire a devenit actor al Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Spectatorii l-au putut vedea în peste 50 de roluri pe scena Teatrului din Cluj Napoca. De mulți ani, s-a dedicat înțelegerii Divinității și spune că lucrează la o carte de bucate.
Dorel Vișan a jucat într-un număr record de filme și anume peste 90. Dorel Vișan mărturisește că soția lui „a tras de el” și l-a motivat pentru a ajunge un mare actor.
S-a retras din cinema
„Nu m-am retras din lumina reflectoarelor, cât m-au împins. Nu se mai face ce se făcea odată… Am intrat într-o zonă specială, așa-zisă modernă, în care cultura, care este menită să desăvârșească omul, i-a dat omului cea mai cruntă lovitură. Pentru că nu-l desăvârșește, îl face mai arogant, mai confuz, mai isteric și mai îndoctrinat. Acestea sunt motivele care m-au determinat să mă retrag.
Voi, cei care sunteți mai tineri, nu ați trăit vremurile pe care noi le-am parcurs. Nu aveți un termen de comparație și nu puteți să faceți asta. Odată în țara asta s-a făcut cultură și s-au făcut filme cu mesaj. Au fost artiști mari, care au rămas în istoria lumii și vor rămâne în continuare pentru că drumul și l-au croit singuri. A fost o lume mai săracă, dar mai bogată în suflet”, a spus Vișan într-un interviu.
Soția s-a și-a pierdut viața în 1994. Nu s-a mai recăsătorit.
„Eram studenți, la București. Pe vremea aceea nu era atâta prostie... Nevasta-mea era foarte frumoasă, iar eu eram la fel de urât ca și acum. N-am cucerit-o așa cum se cuceresc, de obicei, femeile. Avea față de mine o încrâncenare puternică. I se părea că sunt foarte încrezut, fiind student la Arta. Dar o dată ce am început să ne cunoaștem, ne-am înțeles foarte bine, ea fiind o profesoară de sport foarte serioasă. Am trăit mulți ani împreună și avem trei băieți că pâinea caldă, cum se zicea odată. Poate că acum sunt mai mult cu ea decât atunci când trăia”, spunea, în 2004, pentru Jurnalul Național la 10 ani de la decesul soției.
Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie de ce a murit Adrian Pintea, colegul său de cameră. În ce capcană căzuse
„Niciodată nu m-am gândit să devin artist. Dar în sinea mea am avut aceste date. Am jucat o piesă de Cehov, pe lângă Zalău. Aveam foarte mulți prieteni mineri. Am intrat în galerie și am stat mai mult de o lună prin subteran, că și cârtitele. Atunci am văzut ce viață grea au minerii. Mi s-a spus că sunt foarte bun ca actor și am venit la București, dar n-am reușit din prima la ATF. M-am învățat minte, iar în anul următor am intrat.
Are o dispută cu Piersic?
Newsweek a scris că
Florin Piersic și Dorel Vișan, doi actori născuți la Cluj, refuză să colaboreze și să apară în aceleași piese de teatru. Dorel Vișan spune că este o poveste îngropată în trecut, dar se pare că cei doi actori nu au trecut peste ea.
„Relaţia mea cu Florin Piersic e bună. Am avut noi nişte discuţii odată. Şi am trecut atunci peste ele. Şi el şi-a dat seama că nu aveau rost. Era o treabă… A zis ceva, eu am zis altceva. Şi, din vorbele astea, s-a iscat, aşa, o mică hârâială, ca să zic aşa...”, a spus Vișan