Elena fost descrisă ca fiind printre cele mai frumoase femei ale vremii, având o minte și cunoștințe excepționale. Se spunea despre ea că ar fi fost un copil minune, deoarece, la doar cinci ani, pe lângă limba română, vorbea deja fluent greaca, latina, franceza, italiana, engleza și germana.
La vârsta de 11 ani, a scris prima ei povestire, iar trei ani mai târziu, a tradus "Iliada" lui Homer în germană. Ulterior, a învățat rusa și albaneza.
La vârsta de 14 ani, familia ei s-a mutat în străinătate, așa că a studiat la Viena, Veneția și Berlin.
S-a întors în țară, lal Iași, împreună cu familia, la vârsta de 21 de ani, într-o scurtă vizită. L-a fermecat cu frumusețea ei pe ofițerul rus Alexander Koltsov Masalski, care a văzut-o la un bal.
Elena Ghica s-a căsătorit cu el în 1849 la Iași și a părăsit țara pentru a se stabili la Sankt Petersburg. Prințesa română, care picta extraordinar, a fost premiată în Rusia la concursul de peisagistică organizat de Muzeul Ermitaj.
Reputația și influența ei au crescut rapid. Dar, din păcate, ingeniozitatea și erudiția ei nu au fost apreciate de toată lumea. Nonconformismul și ideile sale liberale, plus numeroasele intervenții în viața politică, i-au atras dușmani. Se spune că, la Sankt Petersburg, prințesei române i s-a spus: „Politica, dacă se poate, nu ar trebui să vă intereseze".
A preferat să părăsească Rusia, dar a rămas oficial prințesa Koltsov-Masalski. După despărțirea de soțul ei și de Rusia, s-a concentrat mai mult pe scris. A ales pseudonimul Dora D'Istria, deoarece se temea că omagiile admiratorilor se vor datora mai mult condiției sale de prințesă și nu talentului și operei create.
Dincolo de activitatea artistică, Dora D'Istria a avut o viață aventuroasă, fiind o femeie activă, curajoasă, atrasă de noutate și cunoaștere. Ea s-a dus în Elveția și a urcat pe vârful Moench (4105m). Și-a marcat performanța prin arborarea steagului românesc, devenind astfel prima alpinistă româncă și una dintre primele femei alpiniste din lume.
A vizitat Italia și a escaladat Muntele Vezuviu. Pe lângă alpinism, a practicat tirul și călăria. A militat, în scris, pentru drepturile femeilor. Scrisul a fost domeniul care a consacrat-o pe prințesa română în străinătate. A abordat domenii vaste, scriind cărți despre folclor, despre situația femeii în Orient, despre istorie, artă, geografie. A fost o luptătoare puternică pentru drepturile femeilor.
A fost prima care a luptat pentru emanciparea femeilor în România. Cea mai cunoscută lucrare a ei a apărut în 1869 și se numește "Despre femei de către o femeie".
De-a lungul carierei sale de scriitoare, a publicat în șase limbi: franceză, italiană, greacă, rusă, germană și engleză. Scrise departe de țară, operele ei nu au fost traduse în limba română.
Deși nu și-a trăit viața în țară și nu a creat pe meleaguri românești, prințesa a fost un adevărat ambasador al României, țara sa natală, pe care o adora.
A trăit cea mai mare parte a vieții sale la Florența, în Italia, unde a și murit la 17 noiembrie 1888, în casa sa numită Villa D'Istria.
Prin testament, Primăria din Florența a fost rugată să vândă Villa D'Istria, iar banii să fie folosiți în beneficiul Institutului Surzilor.
Restul averii sale a fost lăsat Primăriei Municipiului București cu mențiunea de a fi folosit pentru administrarea Spitalului Pantelimon, pe care familia sa îl înființase.
