Emil Cioran a murit în urmă cu 18 ani la Paris unde se mutase de mai bine de șase decenii. Un singuratic absolut, Emil Cioran își va trăi o mare parte din viață într-o mansardă pariziană, refuzând premii și interviuri. La 75 de ani a trăit o poveste de dragoste cu o nemțoaică, cu 35 de ani mai tânără.
Ea se numea Friedgard Thoma și după moartea scriitorului va publica scrisorile lor. Tânăra avea jumătate din vârsta lui Cioran. Din scrisori nu reiese vreo preocupare filosofic-literară a scriitorului, ci apare doar un om pur și simplu îndrăgostit.
Citește și: Dora, ultima iubire cu 23 de ani mai mică, a lui Nichita. „Eram exact jumătatea lui. O predestinare”
Friedgard Thoma locuia în Köln, în Germania de Vest, preda filosofie şi literatură germană. Cartea „Pentru nimic în lume: o iubire a lui Cioran“ a apărut, în 2001, în Bonn. Publicaţia „Der Spiegel“ scria atunci că în acest volum „maestrul neîntrecut al aforismelor despre moarte este prins în mrejele unei iubiri şi drame epistolare, în care se întâlnesc scânteierile spiritului cu melancolia bătrâneţii. Partenera lui Cioran, Simone Boue, care deținea drepturile de publicare ale operei lui Cioran, a încercat să oprească publicarea cărții.
Citește și: Manuscrise ale autorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade au fost încadrate ca Tezaur
Cei doi se întâlnesc în aprilie 1981 la Paris
„Cu zece minute mai devreme, la intrarea hotelului, a sosit un bărbat fragil cu un ciuf cenuşiu şi ochi de aceeaşi culoare. (…) În ce mă priveşte, m-am făcut foarte frumoasă; mi-am pus o rochie neagră nu prea scurtă şi deasupra, un pardesiu de culoare deschisă“, a povestit femeia în carte. „Cioran, care nu părea impresionat de înfăţişarea mea, mi-a arătat imediat o casă vizavi de hotel, în care o prietenă a lui îşi luase cândva viaţa“, remora Friedgard.
„Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeuna sub fusta dumneavoastră“.
Apoi, într-o scrisoare îi mărturisește:
Un alt paragraf din scrisori arată tulburarea scriitorului. „Starea de a fi singur era religia mea. Şi, într-adevăr, m-am simţit întotdeauna singur – fireşte, cu unele execepţii: cea mai ciudată e cea de acum. După ce am vorbit ani în şir cu sarcasm despre asemenea lucruri ca iubirea, trebuia să fiu pedepsit într-un fel, şi chiar sunt, dar nu regret”, arată Emil Cioran, într-o scrisoare către Friedgard Thoma, potrivit adevarul.ro
Cine a fost Emil Cioran
După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană.
"Rasinari este singurul loc pe care mi-ar placea sa-l revad candva. Restul mi-a devenit cu totul strain. Singura, imaginea copilariei noastre a supravietuit naufragiului, dintre toate amintirile". (humanitas.ro)
Fascinat de Rășinari
Emil Cioran nu vă mai reveni nicio dată în România după exilul său parizian. Vă evoca satul în care s-a născut în cărțile publicate dar mai ales în corespondența cu fratele său Relu.
"Rășinari este singurul loc pe care mi-ar placea să-l revăd cândva. Restul mi-a devenit cu totul străîn. Singură, imaginea copilăriei noastre a supraviețuit naufragiului, dintre toate amintirile", scrie el în scrisorile către acesta
"Cu timpul, dragostea mea pentru Rășinari e în creștere. E că și cum din viață nu ar merita să se păstreze nimic în afară de tinerețe, de copilărie, vreau să zic" (8 august 1975 - op. citate)
"Mi-e aproape imposibil să cred c-au trecut atâția ani de la moartea părinților noștri. Timpul, există deci… Ce frumoasă era gradina noastră de alături (opere citate - idem, 3 decembrie 1973)".
S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran.
Emil Cioran a plecat din sat la vârstă de 9 ani, în 1920. Familia s-a mutat la Sibiu, unde tatăl sau primise postul de protopop.
Tânărul Emil nu a urmat decât primele trei clase la Rășinari.
Dinspre anii aceștia de început se va abate peste el, ajuns un bătrân mizantrop ascuns de lume într-o mansardă din Paris, o melancolie maladivă. Astăzi, puțina lume din sat ți-ar mai putea vorbi despre Cioran. Numele lui, aducător de bani peste hotare și la Bucureșți, nu a fost valorificat de consăteni. "Lumea nu ne vizitează pentru Cioran, ci mai mult pentru a-și construi case și pensiuni.
În sat nu sunt urmași direcți, deoarece nici Emil, nici fratele său, Relu, nu au avut copii. Acesta din urmă a revenit mereu la Rășinari chiar și după ce s-a mutat la Sibiu, iar fratele său ajunsese în Franța. În fiecare duminică dimineața se ducea la cimitir să pună o floare la mormântul părinților”, mi-a spus profesoara din Răinari acum mulți ani.
A plecat de mic la Sibiu
Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi.
Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa.
După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier).
Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Relu a murit și el.
