Sursa Foto: Studiourile Buftea
Dan Nuțu a fost un actor celebru în România în perioada anilor '60-'70, după aparițiile foarte apreciate în filme precum "Duminica la ora 6", "Diminețile unui băiat cuminte", "Prea mic pentru un război atât de mare" sau "Dincolo de nisipuri".
În Dincolo de nisipuri a apărut în 1974 și a fost regizat de Radu Gabrea. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Dan Nuțu, George Constantin și Mircea Albulescu. Filmul este o ecranizare a romanului Îngerul a strigat, scris în anii 1961-1968 de Fănuș Neagu.
Diminețile unui băiat cuminte este un film din 1967, regizat de Andrei Blaier. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Dan Nuțu, Ion Caramitru, Irina Petrescu, Ștefan Ciobotărașu, Sebastian Papaiani și George Constantin. Subiectul filmului îl constituie frământările prin care trece un tânăr până la conștientizarea utilității sale sociale.
Dan Nuțu a absolvit UNATC. În plină glorie decide să treacă granița, cu direcția Statele Unite, unde a lucrat ani buni ca șofer de taxi, întorcându-se sporadic în țară după 1990.
De ce a fugit ?
Cum am zis, le făcusem pe toate, reușisem să intru în teatru, eram profesionist deja, jucam la Teatrul Mic, pe urmă m-a luat Ciulei la Bulandra, în filme am lucrat cu mai toți în afară de Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu să-l ierte. Jucând cu cei buni, în comedii, drame – tragedii mai puțin, dar am făcut și tragedie – ajungi la un moment dat în care îți ajunge. Îmi placea munca în filme, dar jucasem deja cu toți regizorii, la teatru îmi plăceau doar repetițiile, nu spectacolele… Mulți alții plecaseră totuși înaintea mea. Eu am plecat din țară din curiozitate. Știam clar că n-o să mai fac actorie, dar nu mă supăra deloc gândul ăsta, pentru că nu mai aveam elan, nu mai eram ahtiat. Am pornit foarte greu în America pentru că nu mai puteam să mă prefac tânăr etern, odată ce aveam și o nevastă și doi copii. Cât despre muncă, pentru asta era necesar să te muți din oraș în oraș aproape săptămânal sau bilunar.
Am început cu taxiul, că descoperi orașul și se fac bani repede și eu aveam nevoie de ei pentru școala mea de videografie. Am făcut un filmulet acolo, până m-am apucat de altele. Am mai jucat, că m-a mai chemat Liviu, m-a mai chemat Andrei, dar nu mai aveam elan. Și nu îmi pare rău deloc. Adică ăsta nu e unul din regretele mele mari.
Asta e treaba voastră (că m-ați regretat n.red.). Nu mi-a păsat. Nimeni nu se plângea direct la mine. Rare au fost mesajele în care cineva spunea că îmi duce dorul și mesajul nu ajungea direct la mine că poate nici nu avea cum, pe vremea aia nefiind atât de ușoară comunicarea. Oricum, nu trebuie să te pui în locul celuilalt, eu n-am făcut gestul acesta nici din frondă, nici să mi se ducă dorul. Nu era ca o sinucidere. Pur și simplu căutam altceva....
Totul a fost bine, am doi copii mari... Amândoi sunt în Boston, deja pe propriile puteri. Și mama lor tot acolo este și lucrează tot în video, în film. Lucra ca editor monteur și apoi producer pentru WBH, televiziunea din Boston, a spus pentru Revista Tango
Actorul nu a mai jucat în filme din 1979
„E revigorant să întâlnești vechi amici, vechi prieteni, dintre puținii care mai sunt în viață, că se duc pe capete. Să-i mulțumesc lui Dumnezeu, eu mă simt bine și încerc să mai dau un interviu-două”, a precizat Dan Nuțu. „N-am mai făcut meseria asta de actor de 38 de ani, cu un „accident” la mijloc, din cauza lui Zincă și a lui Vlad Păunescu („Puzzle”, 2013 n.r.)… un boșorog de vârsta mea… mi-a făcut plăcere și m-am simțit din nou ca la mine acasă. N-am mai făcut, dar am bucuria asta, că am început un atelier de film documentar și mă bucur imens că un puști a luat azi o mențiune. E extraordinar, te mulțumește, te unge la suflet”, povestea pentru Libertatea într-un interviu din anul 2018.
Ce spunea critica de film în anii 70
"Eroii lui Nuţu caută, se caută, par a fi însăşi materializarea neliniştii juvenile, dar nu a celei agresiv contestatare, ci a neliniştii care îşi mai permite răgazul meditaţiei şi luxul ineriorizarii. Din ceastă magmă fiebinte din care Nuţu îşi modelează eroii, răsar exact gesturile pe care nu le aştepţi niciodată şi pe chip, exact expresiile pe care nu le vor explica niciodată vorbele ce urmează. Nu ştiu dacă l-am văzut vreodată, în vreun film, pe Dan Nuţu zâmbind. Fruntea lui cu noduri şi hopuri ce se opintesc în sprâncene, sprâncenele care apasă ochii, ochii care sugrumă râsul, râsul care nu ajunge niciodată la colţul buzelor, buzele acestea care ştiu doar să se strângă cu îndărătnicie - tot chipul acesta ciudat al lui Nuţu, terminat cu o tunsoare de cătană pedepsită, adună în el furtunile de la marginea zării şi a vremii." (Sanda Faur, Almanah Cinema 1970).
"El este veşnicul adolescent, neliniştitul şi neliniştitorul adolescent al filmului românesc. Pentru că nimeni nu ştie ca el să aibă vârsta neliniştii, vâsta de-ce-urilor, vârsta căutărilor, vârsta dorinţei de perfecţiune... vârsta nevoii de ideal. Nimeni nu ştie să spună dintr-o privire, ca el, cât de complicat e să fii adolescent. Nimeni nu ştie ca el să aibă puritatea adolescenţei. Nu acea moliciune blândă de miel nevinovat cu care se confundă adesea puritatea, ci însăşi puritatea, cu toată violenţa ei. Cu necruţarea faţă de tot ce i se opune. Cu cruzimea faţă de tot ce o contrariază. Cu maxima exigenţă faţă de sine, în primul rând faţă de sine." (Eva Sîrbu, Almanah Cinema 1976). Sursa AICI
