Românii ar putea avea acces la evenimente cu adeverinţa de vaccinare sau cu test COVID negativ

DE Miruna Moldoveanu | 09.03.2021 - 14:53
Evenimentele în aerv liber ar putea fi reluate cu adeverinţa de vaccinare/FOTO: Facebook/Untold
Evenimentele în aerv liber ar putea fi reluate cu adeverinţa de vaccinare/FOTO: Facebook/Untold

Ministrul Culturii a declarat că instituţia pe care o conduce este în discuţii cu INSP şi cu operatorii culturali pentru reluarea evenimentelor în aer liber, propunerea vizând ca accesul să poată fi realizat cu adeverinţa de vaccinare împotriva COVID sau a unui test.

SHARE

„În acest moment suntem în discuţii cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu operatorii economici culturali cu privire la reluarea evenimentelor medii şi mari in aer liber. Noi avem câteva propuneri pe care le vom înainta. Avem în vedere pentru accesul participanţilor la eveniment ori prezentarea unei adeverinţe de vaccinare, ori prezentarea unui test negativ, ori prezentarea unui document medical care să ateste că participantul a trecut prin această boală şi are deja anticorpii formaţi. Analizăm inclusiv varianta prin care operatorii culturali să aibă la intrare un centru de testare rapid", a spus Gheorghiu la Digi 24.

Citește și: EXCLUSIV În România au fost confirmate 345 de cazuri de COVID cu tulpina britanică. 29 sunt copii

Gheorghiu a precizat ca Ministerul Culturii va înainta aceste propuneri către INSP, decizia urmând să fie luată de "cei din zona epidemiologică".

El şi-a exprimat speranţa ca, odată cu venirea vremii potrivite pentru evenimente în aer liber, "să avem nişte reguli clare care să permită desfăşurarea unor astfel de evenimente".

Adeverința de vaccinare ar putea fi o condiție de participare la evenimente în aer liber

„Dacă ne uităm în restul Europei, în Marea Britanie festivalurile ar începe undeva prin luna iunie, iar Olanda şi-a propus ca acestea să fie deschise undeva prun luna iulie. Aşadar, suntem şi noi în aşteptare legat şi de proiectul celor de la Comisia Europeană vizavi de paşaportul verde digital. Această comisie a anunţat că va prezenta public pe 17 martie o variantă. Iată că sunt mai multe componente de care depinde o discuţie finală în acest sens. Odată cu venirea vremii potrivite pentru evenimente în aer liber, eu sper să fim într-o fază în care să avem nişte reguli clare care să permită desfăşurarea unor astfel de evenimente", a arătat Gheorghiu.

Citește și: Kovesi, îngrijorată că Italia nu a început încă procesul de numire a procurorilor delegați europeni

Ministrul a mai spus că instituţia pe care o conduce pledează pentru "lipsa unei limite de spectatori, în cazul în care toată lumea care a intrat acolo este ori vaccinată, ori testată, ori imunizată".

"În momentul de faţă, evenimentele în aer liber cât şi cele din interior sunt limitate la 500 de persoane. În momentul în care vom avea o rată de vaccinare care ne va da motive să fim optimişti, atunci, repet, noi vom pleda pentru eliminarea acestei limite", a mai spus ministrul Bogdan Gheorghiu potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te