Sanda Manu ar fi împlinit 90 de ani. Ea s-a născut pe 6 august 1933. A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind colegă, printre alții, cu Radu Penciulescu. După absolvirea facultății a lucrat ca regizor de teatru și de televiziune și profesor universitar la IATC.
Sursa foto: AICI
Citește și: Cezara Dafinescu renunță la căsnicia cu George Motoi pentru marea iubire. Vor fi împreună doar 7 ani
A regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune.
Un scurt autoportret
„Tata era una dintre persoanele cele mai importante din viața mea. Pe el îl ascultam cel mai tare. Era imprevizibil. Actor, scriitor. Bun și deștept, cu îngrozitor de mult umor.
El m-a făcut să mă îndrăgostesc de limba română. Era foarte cald cu oamenii și foarte iubitor.
Citește și: Recunoașteți personajul? A jucat în cel mai frumos film românesc pentru copii. Va fi ucisă la 34 ani
Biblioteca lui erau oamenii. Viața era o teribilă carte, tot timpul era interesant. Îmi spunea mereu că un om inteligent nu se plictisește niciodată. Am avut o guvernantă austriacă.
A venit când aveam un an și a plecat atunci când aveam 51 de ani. A fost îngerul meu păzitor. Uneori îmi spun că a fost făptura pe care am iubit-o cel mai mult în viața asta.
A fost darul cel mai de preț al mamei mele, care a acceptat iubirea mea pentru această femeie”, spune Sanda Manu.
„Am avut noroc. Teatrul mi-a luat tot. Mi-a plăcut foarte tare. Îmi plac oamenii. Nu m-a atras filmul.
Mie mi-au plăcut oamenii. Contactul cu ei. Teatrul nu înseamnă regizorii, ei sunt la modă de puțină vreme. Teatrul e actorul”, mărturisește Sanda Manu.
„Actoria este profesia în care totul e ca la război. Indiferent ce relaţie ai cu cei de lângă tine, indiferent dacă îi urăşti, dacă-i iubeşti prea tare, de partenerii pe care îi ai, în clipa în care intri să joci eşti ca soldatul în tranşee.
Trebuie să fii sigur că acela de lângă tine ţi-e umăr la umăr, nu te împuşcă pe la spate. Asta creează o anume relaţie pe timpul unor repetiţii, unde pot fi înfruntări, certuri, dar niciodată trădare”. Sursa AICI
Cum a ajuns la actorie
A dat la actorie, dar nu a intrat. Așa a ajuns la Facultatea de Regie fără să ştie mare lucru. Erau 40 de locuri și numai 18 candidați.
„Citeam toţi de rupeam pământul şi pe vremea aia nu se găsea de citit. N-aveam voie să citim, nu se găsea tot Eminescu, adică a fost epurare mare în cultură. Dar noi citeam pe nerăsuflate şi încercam, aflam câte ceva şi încercam fel de fel de lucruri”, mai spune regizoarea.
„Şi acolo am aflat ce înseamnă libertate în rigoare. Altfel, am aflat că dacă iubesc ceva, pot munci şi pot să nu dorm trei zile. Am aflat că un lucru prost făcut este ceva îngrozitor, dar tot m-a învăţat ceva, şi mai este şi mâine o zi. Pentru că e teatru. Nu e chiar viaţă”, afirma dascălul de actorie.
După facultate, Sanda Manu a lucrat ca regizor de teatru şi televiziune, însă şi-a descoperit adevărata chemare când a început să predea studenţilor de la IATC, devenit astăzi UNATC.
„N-am vrut niciodată să fiu profesoară, dar întâmplarea a făcut că am intrat preparator la şcoală când am terminat facultatea. Şi am zis aşa, o să iau un an-doi... şi au fost 56. Mi-a plăcut foarte tare şi cred că adevărata mea vocaţie a fost să predau teatru. Unii au ajuns actori foarte mari şi majoritatea au făcut meseria asta şi au plecat înarmaţi în viaţă”, spune Sanda Manu.
Sanda Manu a plecat dintre noi pe 19 aprilie 2023.
O dispută între actori
În martie 2023, a existat o dispută în lumea artistică după ce Radu Gheorghe scrisese, într-o postare pe FB, că Sanda Manu este într-un azil de bătrâni, singură și uitată. El a descris vizita pe care i-a făcut-o Sandei Manu, profesoara care a crescut generații de mari actori.
Lia Bugnar, o apropiată a Sandei Manu, a făcut cuvenitele precizări și arată că Sanda Manu a ales singură să beneficieze de îngrijire de specialitate după ce înțelesese că problemele sale de memorie se agravează.
Newsweek România redă integral cele două opinii.
„Atenție!!! Dragi colegi, din toate generațiile de studenți ai clasei de actorie a profesoarei Sanda Manu, unde sunteți???
Credeți că vă meritați carierele care de care mai țumțurlii? Credeți că ați fi ajuns ce sunteți fără ajutorul, perseverența, talentul de pedagog și dragostea ei ?
Am încercat de 1 martie, ca în fiecare an, să-i ofer profesoarei noastre Sanda Manu, în semn de respect și recunoștință, un ghiocel! Nu mi-a răspuns la telefon, dar, până la urmă am găsit-o încolăcită de durere într-un pat al unui salon din Centrul VITALITAS din Snagov.
I se asigură toate condițiile
Acolo i se asigură, ca și celorlalți bătrâni găzduiți în sanatoriu, toate condițiile! Durerea vine din suflet, de la distanța din ce în ce mai mare dintre Ea și noi, cei cărora ne-a dat viața de actori! Trebuie să ai nervii tari ca să reziști fără să plângi la o astfel de întâlnire! Ea nu se aștepta să mă vadă, iar eu, nu mă așteptam să o văd…așa !
Citește și: Sanda Manu a murit. Educată de o guvernantă austriacă 51 de ani. Și-a „regizat” singură retragerea
A țipat când a realizat cine sunt și-a deschis larg brațele și a început să plângă! Mi-a luat mâinile, mi le-a strâns cu putere (atât cât putea) și a început să mi le sărute! Am încremenit! Inima mea s-a frânt și mi-am înghițit lacrimile!
Trebuie să fiu tare, mi-am zis! Să-i dau încredere, forță, speranță și…mai ce?!? Dragoste! Bâiguiam ceva despre ce ani frumoși am petrecut împreună, recunoștința (ce recunoștință spuse ea?) ce v-o datorăm dumneavoastră (nu-mi mai spune dumneavoastră). Am înghețat! Dar cum să-i spun?
M-a rugat să o scot din salon la o plimbare
M-a rugat să o scot din salon la o plimbare! Zis și făcut! Cer ajutorul infirmierelor, care mă roagă să ies puțin din salon, pentru a o pregăti pe Dna Sanda Manu de…voiaj! Aștept pe hol și ce aud că se întâmplă în cameră, mă descumpănește total. Țipete, vorbe urâte și iar țipete. Eu am declanșat asta?
Sunt gata să sar în ajutorul profesoarei mele, dar o asistentă mă oprește spunându-mi cu calm, că se mai întâmplă! Starea de spirit a bătrânilor e …instabilă! Nu sunt foarte convins! Totuși, am văzut „Zbor deasupra unui cuib de cuci”!
Până la urmă, e scoasă cu un cărucior! Încă e agitată, iar eu nu știu cum să reacționez! Urmez convoiul de asistente care o însoțesc pe Dna profesoară până în salon, unde o plasează lângă o masă! Mă așez și eu în fața ei! În sfârșit privește spre mine, îmi prinde din nou mâinile, își apropie buzele de ele și începe să le sărute! Lacrimile ei îmi udă manșetele, dar mult mai multe lacrimi (de neputință și disperare) zac în mine! Începe să vorbească!
Aprob totul și încerc s-o liniștesc
Nu înțeleg aproape nimic, totuși aprob totul și încerc s-o liniștesc! Face eforturi cu vorbirea și aud întrebarea, ești ofițer? Nu, zic! Vei fi! Apoi, ai fost rănit? Încerc să fac vreo legătură cu ceva și spun, da, am fost! Vor plăti! Cum pot să te contactez?
Atunci realizez că poate internii nu pot, nu au, sau li se interzice să inițieze vreun contact cu cei din afară! Îi răspund în dodii, …doar să vă gândiți la mine și voi veni! Și acum, intervine rolul vostru, al colegilor mei mai mari și mai mici!
Vizitați-o! Are nevoie de dragostea noastră! De prezența noastră! De recunoștința noastră! Nu-mi spuneți că nu puteți! Dacă mai aveți suflet, acționați! La câte generații de actori a scos Dna noastră profesoară Sanda Manu, nu ar trebui să ducă lipsă de vizitatori întreg anul! ACUM, până nu-i prea târziu!
Nu pregetați să sunați la Centrul V... sau să intrați pe site-ul lui și să obțineți toate datele de care aveți nevoie pentru contact și programare! Vă mulțumesc!”, era apelul lansat pe FB de actorul Radu Gheorghe și preluat de presă.
Lia Bugnar: Sanda Manu a ales să meargă la azil înainte ca mintea să îi fie afectată
„M-am tot abținut să scriu aceasta postare, totuși cred că e necesară...
Doamna Sanda Manu a fost și este o femeie foarte iubită și, nu vă faceți griji, a avut mereu, ca și acum, în preajma dumneaei oamenii pe care și i-a dorit. Pentru că nu era așa de ușor de ajuns la dumneaei.
Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare fost student de-al doamnei Manu care mi-a spus „Când mai mergi la profă ia-mă și pe mine, te rog!", aș fi bogată.
Doamna Manu a fost o femeie cu o minte excepțională, aristocrată și discretă. Mizeria care se întâmplă acum ar umple-o de furie. Nu! Lucrul pe care l-a făcut ieri un fost student de-al doamnei Manu (Radu Gheorghe, autorul postării de mai sus n.red) prin postarea lui în care povestea vizita făcută la stabilimentul unde aceasta se afla, nu are nicio legătură cu iubirea, nici măcar cu vreo intenție bună. Este un abuz și o lipsa totală de respect, o încălcare a dreptului la demnitate.
Orice apropiat de-al doamnei Manu știe că dumneaei a cerut să fie în acel stabiliment încă de la primele semne ale bolii care-ți atacă mintea. Toți am încercat s-o convingem să rămână în superba casă în care locuia și să accepte asistente.
Ne-am lovit de încăpățânarea pe care i-o știm de o viață. Știa foarte bine ce vrea și avea și argumente pline de logică și bun simț.
Am umblat să vizităm case specializate
Așa se face că am umblat zile întregi cu această femeie care încă te făcea knock out în orice conversație pe orice subiect, am umblat să vizităm case specializate pentru situația dumneaei.
Atunci a fost prima dată când am văzut în detaliu cum arată ceea ce numim un "azil de bătrâni". În momentul în care a găsit un loc care să i se pară potrivit, a făcut mutarea. Nu a acceptat nicio secundă să fie tratată că o bătrână care nu mai are capacitatea de a-și hotărî soarta.
Fostul student (om trecut de a doua tinerețe, nu vreun puști copleșit de emoție care nu înțelege semnificația și urmările faptelor și vorbelor lui) este hoțul care strigă "hoții!".
Dacă ar fi vizitat-o pe doamna Manu în ultimii ani (presupunând că ar fi fost dintre puținii pe care-i primea) ar fi știut cât de dureros este pentru un om cu o minte ieșită din comun, conștiința faptului că aceasta se deteriorează. Umilință, spaimă, nesiguranță pe care le aduce cu sine.
Apelul "foști studenți, fie-vă milă și duceți-vă s-o vizitați!" arată cât de puțin îi pasă acestui om de felul în care doamna profesoară a trăit și mai ales de felul în care a vrut să-și "regizeze" retragerea.
Pot să-i spun în deplină cunoștință de cauză acestui om că a reușit să pătrundă la doamna Manu și să interacționeze cu dumneaei tocmai pentru că boala avansează galopant.
Cu un an în urmă ar fi știut perfect să-l concedieze încă de la telefon în cel mai aristocrat și fin mod cu putință, așa cum făcea cu foarte mulți dintre cei care încercau s-o viziteze.
Am repetat multe fraze azi?
Pentru că nu voia să fie văzută în declin. Pentru că avea demnitate. Pentru că nu suporta să citească în ochii celor care o știau de o viață, nedumerirea că mai repeta unele fraze. Povesteam ore în șir și, la sfârșitul vizitei, ne intreba „Am repetat multe fraze azi?"
„Nu! Mult mai puține că data trecută. Doar de vreo trei ori ați reluat niște propoziții. Medicamentele chiar își fac efectul, jur!" Râdea și se vedea că nu crede. Știa perfect ce se întâmplă și știa și că vrea să se retragă. A negociat enorm cu aceia care contau cu adevărat în viață dumneaei plecarea la azil versus statul acasă cu infirmiere și noi care veneam în vizită. "Nu pot și nu vreau să fac conversație de politețe.
O să mă simt obligată să fac conversații de care n-o să am chef și asta o să mă epuizeze. Acolo (la azil) e personal specializat, asta e ce-au ei de făcut, raporturile sunt limpezi, asta e ce vreau”, a scris regizoarea și scriitoarea Lia Bugnar.
