Ceea ce trebuie să înţeleagă iubitorii marilor trupe din anii 60-70, ca Phoenix, de EthnoProgressiveRock, sau Sfinx, de PsihedelicProgressive – marele grup al lui Dan Andrei Aldea, ori de HardRock, ca Iris, este că aceste formaţii cardinale nu ar fi fost posibile fără Sergiu Malagamba şi fenomenul asociat, cel al malagambiştilor.
Practic, prima autohtonizare a muzicii PopRock în ţara noastră a fost făcută indirect de el, percuţionistul Sergiu Malagamba, şeful unei orchestre de jazz, atunci când a şcolit alţi mari percuţionişti de rock, ca Ştefan Mihăilescu, de la formaţia Sideral.
A lansat moda vestimentară excentrică Malagamba
În anii 40, a fost lansată moda vestimentară excentrică Malagamba. Originile ei sunt incerte. Unii afirmă că ar fi fost adusă din Italia. Alţii, ca marele contrabasist şi jazzman Johnny Răducanu, ori precum compozitorul Temistocle Popa, susțin că Sergiu Malagamba ar fi lansat-o.
Acesta avea un neobișnuit mod de a se îmbrăca, pe care dictatura lui Antonescu l-a reprimat, catalogându-l ca fiind indecent. Sergiu Malagamba de altfel a fost arestat și internat în lagărul de la Târgu-Jiu, pentru scurt timp, apoi, după venirea la putere a comuniştilor, a fost apreciat pentru poziția sa, catalogată drept antifascistă, în vena propagandei vremii.
Ridicat de Poliţie
Iată ce scrie Răzvan Moceanu, într-un amplu material dedicat lui Sergiu Malagamba: „În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lagărul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei, precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant.
Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea… Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă.”
A existat "dansul Malagamba"
"Trup subţirel, nervos, mustăcioară a la d'Artagnan. (...) Guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguști, cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici..." - aşa îl descrie Temistocle Popa, conform Rador.
Stilul Malagamba a fost cel al unui dandy bucureştean boem, elegant, fantezist, ce nu putea să poarte decât un singur nume.
Johnny Răducanu face o descrie şi mai pitorescă (n.n.: autorul acestor rânduri a aflat prima dată despre Sergiu Malagamba de la "Moşu" Florian Lungu şi de la marele jazzman):
(...) părul creț, cu cărare pe mijloc, cele două bucle musai erau vâlvoi, deci neglijent. Tăietura de la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă, neapărat realizată cu tehnică, de Gică Vapor.
Pantalonii aveau patru pense, ascuțiți la gleznă și cu manșetă şi erau purtați obligatoriu în așa fel încât să se vadă ciorapii din lână fină, vărgați sau în culori tari, galben cu maro, maro cu roșu.
Pantofii erau din antilopă, trebuia să scârțâie când mergeai și să aibă talpa foarte groasă. Sacoul era în carouri mari, iar pălăria trebuia să aibă boruri late și panglica foarte îngustă. Cămașa era obligatoriu iuni, cravata cu nodul mic-mic de tot, lungă până peste curea.
Copiii fredonau:
Sergiu Malagamba
Noaptea stinge lampa!
Un dans denumit tot „Malagamba” a fost localizat în satul Cizer (județul Sălaj). Dansul din Cizer se juca la nunți, în anii 50-60, astfel: 20-30 de femei formau un cerc mare, băteau tactul din palme și săreau pe rând, strigând:
Malagamba când juca,
Pita n-o ști frământa;
Da-n cuptor cum ó-a pune,
De n-o a lega c-o funie?
Da' di-acolo cum o-à scoate
– Cu-n căruț cu patru roate.
-cules de la Aurica Ioanii Dumii, n. 1939 în Cizer - iulie 2007
La Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanţi, Orchestra Malagamba, de jaz simfonic, era bisată mereu, în anii 40, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante, iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii.
Cei de la Phoenix, în legendara lor melodie, "Hei, tramvai!", povesteau în felul următor şi cu certitudine făceau o trimitere cultă la Sergiu Malagamba:
Hei, tramvai,cu etaj si tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la "Mon jardin",
Hei, bunic, cu monoclu erai sic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.
Dacă vrem să ştim cine suntem, cât valorăm şi să înţelegem ce ni se întâmplă, trebuie să ne cunoaştem trecutul.
Ultima suflare
Pe 15 aprilie 1978, Serghei Malagamba se stinge la București, însă rămâne în memoria generală drept omul care a dat numele unui cuvânt, unui curent, unui stil, iar cea mai frumoasă descriere a celui care a fost idolul Bucureștilor de-altădată a făcut-o regretatul Temistocle Popa, în volumul „Trecea fanfara militară”: „Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, şi o înfăţişare deosebită, cu trupul său subţirel, nervos, cu chipul smolit şi mustăcioara à la d’Artagnan…
Magazinele bucureştene se şi apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguşti şi cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici… Şcolile de dans începuseră şi ele să-şi facă reclamă cu anunţul: «Predăm dansul Malagamba!».
