Dan Puric nu spune gratuit poporului român că este victima lăcomiei și răutății Occidentului ateu și multicultural. Nu spune gratuit nici că, în istorie, ne-au „purtat sîmbetele” imperii a căror asuprire am îndurat-o pentru că sufletul românesc este prea timid.
Dan Puric nu apasă coarda ultra-naționalismului „pe degeaba". La conferintele sale, unde vorbește și despre destinul mesianic al poporului român, prețul unui bilet ajunge și la 150 de lei.
Biletele la conferințele lui Dan Puric se vând pe site-urile de specialitate. Tot de aici se pot cumpăra bilete la concertele rock unde Dan Puric crede că vin „haimanale” care vor să distrugă biserica.
60 de lei intrarea la „Despre dragoste și iubire creștină”
Pe 3 aprilie 2020, Dan Puric trebuia să susțină, la Câmpulung, spectacolul „Omul liber”, unde un bilet costa 80 de lei. Covid-19 i-a anulat spectacolul.
La Sinaia, spectacolul „Suflet românesc” a fost mai ieftin – 45 de lei. „Există în sufletul acestui neam o timiditate în faţa lumii. Şi cum lumea de astăzi e arogantă, obraznică şi îngâmfată, ai sentimentul că în intimitatea lui, sufletului românesc îi e ruşine să participe la ea”, zice Puric de pe afiș.
„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseții lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumusețe, va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască și pe alții”, spunea Dan Puric, în ianuarie 2020, în deschdierea aceluiași spectacol „Suflet românesc.”
Unde prețul biletului era de 60 lei/80 lei/100 lei (în funcție de locul ales în sala de spectacol), pentru că locul de desfășurare a fost schimbat.
La București, Dan Puric a conferențiat, iar Nicolae Furdui Iancu a cântat în spectacolul „Se ridică țara”, pentru bilete cu prețul între 80 și 150 de lei.
Pentru că, nu-i așa, țara e în primejdie de moarte: „Să se ridice țara dar nu împotriva a ceva sau a cuiva străin ei, ci împotriva propriei Nepăsări în fața cumplitei primejdii ce-i împresoară ființa în mod tacit și pervers din toate părțile, împotriva letalei inerții din fața înnecului istoric ce o așteaptă!”, zice Puric.
„A iubi românește” costă 40 de lei
Aceste conferințe durează cel puțin din anul 2012. Un afiș de atunci ne spune că Puric a conferențiat la Constanțaj, la Casa de Cultură, „Despre demnitate”. Cota maestrului era mai mică, iar prețul unui bilet numai 40 de lei.
În 2015, intrarea la conferința „Cine suntem” costa numai 50 de lei.
Duminică seara, Dan Puric a spus, la Realitatea Tv că „Haimanalele alea de la Colectiv abia așteptau să dea jos Biserica!”.
„E clar că ordinul internaţionalist de la tovarăşii ăia albaştri globalişti… au zis: Taie-le, bă, şi credinţa! Ascunde-i! E clar că oculta a dat un ordin. Domnule, li se va întoarce împotrivă. Noi acuma suntem toţi arestaţi şi deportaţi în propria noastră ţară. Că aşa vrea Bruxelles-ul şi vor tovarăşii de dincolo. Ne-au băgat o botniţă.
Este pentru prima dată când sfinţii emană microbi. Eu ştiam că parlamentarii sunt vectori de infecţie… Biserica a reacţionat foarte bine, foarte înţelept.
Că-ţi lipseau două babe la altar care ziceau «A început COVID-ul în România». Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu «Jos Biserica, Jos Patriarhul!». Dacă ei sunt hrăniţi. Noi nu vorbim aici de bacterii, noi vorbim aici de imunitatea poporului român. Tot ce am spus aici face parte din imunitatea poporului român“.