A jucat de-a lungul vremii în 42 de filme, printre acestea, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Artista, dolarii şi ardelenii”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, „Castelul din Carpaţi”, „Misterele Bucureştilor”, „Horea”, „Secretul lui Nemesis” sau „Sosesc păsările călătoare”, dar şi în numeroase spectacole de teatru.
‘Destinul a făcut ca primul şi ultimul rol din Teatrul Naţional să le fi facut în regia lui Radu Penciulescu: in 1970, in “Regele Lear” şi în 2002, în “Celalat Cioran”.
Citește și: În Canada, Hrușcă e milionar și îl cheamă Genny. Ce face în cele 11 luni când nu colindă în România
În ultima parte a vieții sale, Ovidiu Iuliu Moldovan era măcinat de suferință și își ducea existența dintr-o pensie infimă. Mare parte din bani îi cheltuia pe tratamente. În ziua de luni, 12 martie 2008, inima marelui actor a încetat să mai bată. Moartea mamei sale, în 1995, i-a sfâşiat inima lui Ovidiu Iuliu Moldovan. S-a retras. A refuzat să mai joace în filme şi a apărut doar în spectacole de teatru şi poezie. Nimeni nu a ştiut că este bolnav. În ultimele săptămân a refuzat orice contact.
Conform apropiaților, cea mai mare neîmplinire a sa a fost faptul că nu a avut urmași. A trăit, până la sfârșitul vieții, singuratic.
Câteva pasaje dintr-un interviu acordat Ivonei Hristescu și consultat de Newsweek România
Datorită nu numai marelui tău talent, dar și fizicului tău (îmi amintesc că Mircea Veroiu, cel care te-a distribuit în majoritatea filmelor lui, obișnuia să spună despre tine că ai "un profil de medalie"), ai jucat multe "căpetenii". Și în teatru și în film. Ai întruchipat mulţi conducători de oști... Care ţi-a fost cel mai drag? (interviu din 2004)
- Greu de spus. Personajele astea mi-au fost dragi din diferite motive. Pe unele le-am iubit pentru că ele au reprezentat personalităţi emblematice pentru istoria Transilvaniei. Și când spun asta, mă gândesc la Horea - pe care l-am întruchipat în filmul lui Mircea Mureșan. Dar și la Avram Iancu - cel din piesa lui Lucian Blaga.
O lucrare de mare valoare pe care, spre lauda lui, neobositul Horea Popescu - un regizor oarecum dat deoparte pe nedrept din atenţia publica - avea să-l pună la Naţionalul bucureștean, cu mine în rolul titular. Și asta, după 40 de ani de la prima ei reprezentare pe scena! Mi-au plăcut și alţi "răzvrătiţi": Pantelimon din "Dreptate în lanţuri" - filmul lui Dan Piţa, mi-a plăcut și Alimandru, eroul atât de pitoresc din excepţionalul film al lui Veroiu, "Semnul Șarpelui" - realizat după o excelentă carte a lui Mircea Micu. Și mi-a mai plăcut, foarte tare, te asigur, și ""Burdea - revoluţionarul" - un personaj creat anume pentru mine de același Mircea Veroiu, în filmul lui - aș zice antologic - "Dincolo de pod"...
Hai să vorbim puţin, dragă Ovidiu, despre vocaţia ta pentru Poezie... Toata lumea e de acord că, alături
de Ion Caramitru și de Adrian Pintea, tu ești unul dintre cei mai de seama interpreţi de Poezie din ţara noastră (interviul era )...
- Relaţia mea cu Poezia datează încă din Institut... Împreuna cu Pino (Caramitru) și cu Vali Seciu am avut marele noroc de a-l avea ca profesor pe A. Pop Marţian, alături de alţi dascăli care demonstrau o "înălţime" intelectuală cum azi nu se mai prea găsește. A. Pop Marţian ne-a inoculat acest "cult pentru poezie". El ne-a trimis la Eminescu, la teatrul în versuri scris de Schiller, de Goethe, de Racine, de Corneille. El ne-a familiarizat cu ceea ce se cheamă metrică, ritmică, muzicalitate, incantaţie. El ne-a trimis în lumea magică a teatrului antic. Acestui excepţional profesor din tinereţe, acestui studiu aprofundat făcut la timp le datorez marile mele bucurii de mai târziu.
Citește și: Actrița ce a făcut din Iordache un „derbedeu”. Adrian Pintea, în patima alcoolului după despărțire
-..Adică din vremea când, împreuna cu Poldi Bălănuţă, cu Iosif Sava și cu Aurelian Octav Popa, "fugeaţi" de rigorile Capitalei, de cenzura de la "vârf" și însufleţeaţi "Nobila Provincie" cu trecereavoastră prin marile orașe ale ţării, prin centre culturale unde oamenii vă așteptau cu braţele deschise, pline de flori și cu inimile pline de dragoste!
Leopoldina Bălănuţă și cu tine spuneaţi Eminescu și Nichita și Blaga, Iosif Sava ţesea - în jurul vostru și al Poeziei - adevărate dantelării verbale, iar Aurelian Octav Popa vă însoţea cu muzica lui, ca un binevenit creator de atmosferă!
- Să știi că acest "fenomen" - mă refer la dragostea cu care eram întâmpinaţi peste tot de marele public, s-a repetat și mai târziu, după Revoluţie.
Citește și: Cotescu: Ultimul spectacol, mai presus de viață. Ce vină are publicul că mi-e rău. A murit în 3 zile
De vreo opt ani încoace, Valeria Seciu, Ion Caramitru și cu mine - însoţiţi de același nepreţuit Aurelian Octav Popa - am colindat ţara în sus și în jos, spunând Poezie... Iar publicul ne răspunde de fiecare dată cu aceeași dragoste, demonstrând o acută nevoie de sensibilitate poetică.
O mare bucurie pentru noi a fost și este prezenţa masivă a tineretului, a elevilor, a studenţilor la astfel de manifestări... Sunt creștin convins, cred în curcubee. Semnul curcubeului a fost interpretat încă din Vechiul Testament - așadar înaintea nașterii Mântuitorului. Da, cred în curcubee! Din câte știu, în câteva momente importante din istoria omenirii, acest semn s-a dovedit a fi unul aducător de bine.
Așadar cred, sunt convins chiar, că de-acum încolo, mai devreme sau mai târziu, ne va fi și nouă mai bine.
Vulgarizarea limbajului
”Am senzaţia vulgarizării limbii române în multe spectacole. O parte a publicului savurează pitorescul de mahala, golănismele, şi am văzut actori care cultivă acest gen de succes comercial. Firescul pe care-l urmăresc eu nu e firescului argoului”, recunoştea Ovidiu Iuliu Moldovan.
Întâlnirea cu Petre Țuțea
Pe când juca în „Caligula“, Moldovan l-a cunoscut pe filozoful Petre Ţuţea. Într-o seară de iarnă, fusese la spectacol cu scriitorul Marcel Petrişor într-o sală unde era la fel de frig ca afară; după aceea, s-au dus o parte dintre actori şi spectatori la restaurantul „Berlin“. Toate restaurantele se închideau după 23.00, iar odată ce i-au anunţat chelnerii că a sosit momentul să plece, au ieşit. Acolo, în ger, Ţuţea le-a ţinut patru ore un discurs lui Moldovan şi lui Marcel Petrişor despre filozofia lui Camus. Lui Moldovan nu i-a venit să creadă cât era de vioi, în ciuda bătrâneţii şi a bolii. S-au împrietenit.
