15 ianuarie 2008. Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan a împlinit, pe 1 ianuarie, 66 de ani. Era o fire retrasă și decisese, de mulți ani, să se retragă din film și din teatru. Ultimul său rol din cinema fusese Pantazi în pelicula „Craii de Curtea Veche”, care apăruse în 1997, adică în urmă cu peste 11 ani.
Ultimul său rol într-o piesă de teatru fusese în „Azilul” lui Maxim Gorki. Mai juca, sporadic, ”Celălalt Cioran” după ”Caietele” lui Emil Cioran, regizat special pentru el de Radu Penciulescu. Montajul a avut premiera în 2002, fiind inclus în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti. „Celălalt Cioran” a fost inclus în proiectul „Voci şi spectacole memorabile”, realizat de UNITER şi Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând „cartea audio” a acestei creaţii în care actorul îl interpretează pe Cioran.
A învins boala pentru scenă
Pe 15 ianuarie 2008, Iuliu Moldovan era deja bolnav, dar aproape nimeni nu știa asta. Se refugiase într-o singurătate absolută, mai ales după moartea mamei sale. Îndrăgostit de Eminescu, din care recita grozav, decide să participe alături de actorii Valeria Seciu, Ion Caramitru şi clarinetistul Aurelian Octav Popa, în cadrul recitalului extraordinar „Trecut-au anii…”, dedicat împlinirii a 158 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.
Anunțul spectacolului mai există și îl regăsim AICI
„Ca în fiecare an, de ziua naşterii lui Mihai Eminescu, ne întâlnim cu lirica marelui poet într-o selecţie reprezentativă şi tulburătoare, căreia îi dau glas mari artişti ai scenei româneşti.
Trecut-au anii..., recital extraordinar în interpretarea actorilor: Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan şi a lui Aurelian Octav Popa, la clarinet”.
Era nebun după Eminescu
Ovidiu Iuliu Moldovan nu avea să mai trăiască mult. Se va stinge pe 12 martie 2008, singur și într-o mare discreție. Aproape nimeni nu cunoștea amănunte despre moartea actorului.
Decizia de a nu mai juca
Viaţa lui Ovidiu Iuliu Moldovan a fost marcată de pierderea prematură a tatălui său, luat prizonier de război şi omorât împreună cu alţi 40 de camarazi, de luptătorii lui Miklos Horthy.
Actorul a încercat toată viaţa să afle ceea ce s-a întâmplat cu părintele său, dar nu a reuşit. Din respect faţă de acesta, actorul şi-a luat numele „Iuliu”. Moartea mamei sale, survenită în 1995, i-a sfâşiat inima lui Ovidiu Iuliu Moldovan, astfel că după acest episod, s-a închis in el, s-a retras din viaţa publică, aparând ocazional pe scena Naţionalului şi în recitalurile de poezii eminesciene.
În ce credea
„Sunt transilvănean şi cred că în profesia mea nu am uitat nici o secundă acest lucru. M-am apropiat cu foarte multă pasiune, cu responsabilitate şi cu sentimentul unei obligaţii de conştiinţă de tot ceea ce a trebuit să fac în profesie, în spiritul tradiţiei transilvănene. Iar ascendenţa mea am considerat-o ca o responsabilitate foarte importantă pentru mine, ca artist.
L-am întruchipat pe Horea, în filmul "Horea", realizat de regizorul Mircea Mureşan după un scenariu foarte bine scris de către regretatul Titus Popovici, poate cel mai bun.
Am jucat Avram Iancu pe scena Teatrului Naţional, în regia lui Horea Popescu, spectacol care, din păcate, a apărut într-un moment nepotrivit. Nu trebuia făcut chiar atunci, în '90, când lucrurile încă erau extrem de confuze şi anumite nuanţe din text au fost comentate şi speculate într-un mod tendenţios, reuşindu-se în acest fel să se îndepărteze publicul.
Citește și: Actorul care l-a „vânat” pe Iuliu Moldovan s-a întors din morți și s-a călugărit. Torturat de mineri
Apoi, felul în care am încercat să mă apropii de fiecare dată de marii corifei ai spiritualităţii transilvănene trădează un raport sentimental al meu cu valorile acestei lumi, raport pe care am încercat să-I împlinesc şi prin atitudinea mea în plan estetic sau civic”, a spus pentru revista Cinema.
Citește și: Interviu INEDIT cu Iuliu Moldovan: Sunt de profesie transilvănean. Orice actor are mai multe suflete
Eminescu, la 173 de ani de la naștere
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici. Din 1860, a studiat la Liceul german din Cernăuţi, dar în 1863 s-a retras ca ''privatist'' (elev particular). În 1864 a fost copist la Tribunalul din Botoşani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul, potrivit volumului biografic "Viaţa lui Mihai Eminescu" de George Călinescu (Editura pentru literatură, 1966).
După moartea profesorului Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde şi-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la Bucureşti, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist şi sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti.
În perioada 1869-1872 a fost student la Facultatea de Filosofie din Viena, fără drept de prezentare la examene din cauza studiilor incomplete. Aici a devenit membru al societăţii literar-sociale ''România'' şi al celei literar-ştiinţifice ''România jună''. Din acea perioadă datează prietenia cu Ioan Slavici, care era student la Drept, tot la Viena. În 1872 o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle, cea care a devenit apoi marea lui iubire.
Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ''La mormântul lui Aron Pumnul'', pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici şi care a fost publicată în broşura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuţi), intitulată ''Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul''.
După moartea profesorului Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde şi-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la Bucureşti, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist şi sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Viața publicistică
În perioada 1869-1872 a fost student la Facultatea de Filosofie din Viena, fără drept de prezentare la examene din cauza studiilor incomplete. Aici a devenit membru al societăţii literar-sociale ''România'' şi al celei literar-ştiinţifice ''România jună''. Din acea perioadă datează prietenia cu Ioan Slavici, care era student la Drept, tot la Viena. În 1872 o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle, cea care a devenit apoi marea lui iubire. Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ''La mormântul lui Aron Pumnul'', pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici şi care a fost publicată în broşura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuţi), intitulată ''Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul''.
În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau şi a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suţu, conform "Dicţionarului general al literaturii române" (Ediura Univers Enciclopedic, 2005). În acelaşi an, a plecat la Viena unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling. În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi.
Volumul "Poesii", singurul tipărit în timpul vieţii lui Mihai Eminescu, a apărut la 21 decembrie 1883. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului, poetul fiind plecat din ţară.
Boala avansa, iar în primăvara anului 1888 se stabileşte la Botoşani, la sora sa Henrieta. În iulie, acelaşi an, pleacă pentru tratament la băile de la Hall, în Austria. La întoarcere, se stabileşte la Bucureşti, însoţit de Veronica Micle. Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, sub un tei.
