Acţiunile băncilor sunt afectate pe Bursă de o nouă taxă anunţată de Cabinetul Ciolacu

DE Florin Budescu | Actualizat: 05.09.2023 - 14:08
Acţiunile băncilor sunt afectate pe Bursă - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea
Acţiunile băncilor sunt afectate pe Bursă - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Un anunţ de principiu, privind posibila introducere a unei taxe speciale bancare, afectează acţiunile instituţiilor bancare, pe Bursă. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul ar putea să introducă o taxă, după modelul folosit în Italia.

SHARE

"În ceea ce privește activitatea bancară", a spus Boloş, Guvernul analizează posibilitatea să introducă o nouă taxă specială, "după modelul pe care deja îl avem în Italia".

"Să nu uităm că o taxă specială de 40% (n.n.: există în Italia)", a explicat demnitarul, referindu-se şi la "Ungaria și celelalte state membre", care au impus taxe.

Acţiunile băncilor sunt afectate pe Bursă, de o nouă taxă specială

"Şi noi ar urma să mergem pe această linie, a impunerii acestor profituri excepționale sau furtuna de profit", a detaliat Marcel Boloş.

Boloş vrea să spună că Executivul doreşte să impună o astfel de taxă specială, pe măsura realizării de către bănci a unor "profituri excepţionale", care ar constitui un fel de "furtună de profit".

"Este în pachet acest lucru și are în vedere aceste modele ale statelor membre ale UE. Decizia finală fiind a Coaliției", iar "anunțul va fi făcut la momentul potrivit".

Citeşte şi: Boloș: „Măsurile Băncii Mondiale sunt imposibil de adoptat! Dar noul Cod Fiscal va ține cont de ele”

În urma discuţiilor purtate la finalul ssăptămânii trecute, de reprezentanţii Executivului, la nivel de tehnicieni, între specialişti, ştim în prezent că Comisia Europeană ar fi spus reprezentanţilor Guvernului cam astfel:

"Dacă vreţi să ţineţi sub control deficitul, trebuie pe de o parte să reduceţi cheltuielile, adică să continuaţi, aşa cum aţi început, să eliminaţi facilităţile. Pe de altă parte, trebuie să creşteţi veniturile la buget, adică să introduceţi noi taxe şi impozite."

Dar aceste taxe şi impozite nu pot fi introduse oricum, nici oriunde. Pentru a o face, trebuie să ştii carte. O astfel de taxă specială de exemplu, pe aşa-zise "venituri bancare excepţionale", afectează mediul bancar, care este coloana vertebrală a economiei.

Newsweek a scris despre taxa specială din Italia, pe de altă parte. Acţiunile marilor bănci italiene au scăzut atunci cu 6,5% - 9% într-o singură zi. Aşadar, modelul la care se gândeşte Executivul este demonstrat perdant.

Citeşte şi: Decizia populistă a Guvernului Italiei de a impozita cu 40% profiturile băncilor prăbușește bursele

Pe de altă parte, măsura afectează sentimentul investitorilor, pe Bursă. Asta înseamnă că, aşşa cum era previzibil, cursul acţiunilor bancare la Bursă scade.

În şedinţa de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti, de astăzi, la ora 12:00, Banca Transilvania avea o scădere a acțiunilor de 2,52%, BRD de 3,15%, iar Patria Bank de 4,19%. La ora 13.25, Banca Transilvania avea o scădere a cursului acţiunilor de 3,08%, iar BRD de 3.15%, având cea mai mare scădere, dintre toate instituţiile bancare listate la Bursă.

Bani pentru investiţii, bani pentru mediul de afaceri

Băncile îşi finanţează transparent dezvoltarea atrăgând bani de pe Bursă. Vânzând pachete de acţiuni pe BVB de exemplu ele obţin bani pentru investiţii. Mai sus, am dat exemplul a două bănci sistemice, BT şi BRD,

Liderul pieţei bancare din România, banca autohtonă BT, care a început de jos, îşi datorează dezvoltarea vinderii succesive de pachete de acţiuni pe Bursă. Dacă introduci astfel de taxe speciale, dezvoltarea băncilor este afectată.

Dacă este afectată, e de asemenea lovit sectorul creditării pentru populaţie, dar şi cel pentru mediul de business, iar aceasta induce un semnal de criză.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te