Cu ocazia evenimentului „Ziua Afacerii Tale”, METRO prezintă rezultatele unui studiu care reflectă starea afacerilor independente, pentru a treia oară consecutiv, din 2017. Studiul relevă o imagine pozitivă inclusiv în România: majoritatea antreprenorilor intervievați (89%) ar înființa din nou o companie. Studiul arată și cât de importantă este prezența în online pentru succesul unei afaceri.
Realizat în rândul a 10.000 de oameni, cercetarea relevă perspectiva consumatorilor și a antreprenorilor în raport cu afacerile independente (incluzând hoteluri, restaurante, cafenele și bistrouri), în contextul campaniei „Ziua Afacerii Tale”. Campania organizată pe 8 octombrie, își propune să pună în lumină diversitatea businessurilor independente și oferă ocazia antreprenorilor, pentru al patrulea an consecutiv, să își prezinte ofertele și servicii speciale.
Chiar dacă întâmpină dificultăți, antreprenorii sunt mulțumiți că au o afacere proprie.
89% dintre antreprenorii spun, conform studiului, că dacă ar fi să o ia de la capăt, și-ar deschide din nou afacerea proprie, chiar dacă întâmpină dificultăți cum ar fi: instabilitatea în ceea ce privește veniturile (39%), eforturile depuse pentru a găsi noi oportunități de business (31%) și taxele mari (45%).
O altă mare provocare cu care se confruntă este lipsa personalului calificat. Peste jumătate dintre antreprenorii români chestionați au confirmat că este foarte greu pentru ei să găsească angajații potriviți, iar 87% dintre aceștia consideră necesare investițiile în pregătirea personalului necalificat.
Experții recomandă celor care doresc să înființeze o afacere să se informeze temeinic înainte de a începe: „În special în primii doi ani de la deschiderea unei afaceri, este importantă setarea unei strategii pe termen lung, potrivită pentru afacerea lor, care să le asigure resursele necesare. În tot acest timp, antreprenorii trebuie să privească analitic și strategic fondurile de care dispun și să mențină rata optimă de consum a resurselor financiare, umane și tehnologice.” a spus Prof. Dr. Christoph Hienerth, Șef al catedrei de Antreprenoriat și Dezvoltarea Afacerilor, Școala de Management Otto Beisheim, din Vallendar, Germania.
Prezența online, crucială pentru afacerile independente.
Consumatorii, așa cum arată studiul METRO, sunt atenți inclusiv la recenziile pe care le primește, spre exemplu, un restaurant. Astfel, mai mult de jumătate dintre românii chestionați (69%) nu ar merge într-un restaurant cu recenzii negative. 32% dintre ei ar evita un local care nu are un site pe care să poată consulta meniul, iar pentru un procent similar este important ca restaurantul să aibă opțiunea de a face rezervări online.
Peste 80% dintre antreprenori sunt conștienți de nevoia utilizării instrumentelor digitale pentru eficientizarea proceselor lucru.
METRO pune la dispoziție gratuit o structură modulară de site și un instrument de rezervări
Pentru a crește vizibilitatea afacerilor independente, METRO pune la dispoziție propriile instrumente care să ajute businessurile să fie prezente în mediul online. Compania a pus la punct un website care poate fi personalizat printr-un sistem modular și un software pentru rezervări care poate fi integrat în acest model de site, fără costuri. Cele două instrumente au fost gândite în așa fel încât o afacere independentă să fie aproape de clienții săi și în mediul online și, în același timp, să le permită clienților să afle mai multe detalii despre afacerea respectivă sau să facă o rezervare.
Consumatorii români apreciază individualitatea și diversitatea
Dacă numărul afacerilor independente s-ar reduce, 58% dintre românii intervievați consideră că cel mai mult le-ar lipsi serviciile personalizate și produsele unice pe care le pun la dispoziție astfel de businessuri. Mai mult de jumătate dintre consumatori susțin că le-ar lipsi și calitatea produselor și serviciilor. 59% dintre români apreciază, de asemenea, și susținerea pe care afacerile independente o acordă producătorilor locali.
Despre „Ziua Afacerii Tale” și studiul METRO
METRO a lansat „Ziua Afacerii Tale” în 2016 pentru a crește vizibilitatea afacerilor independente. Campania va avea loc pentru al patrulea an consecutiv în mai mult de 25 de țări.
„Ne bucurăm să continuăm și anul acesta campania dedicată afacerilor independente. În România, compania noastră este un susținător activ al antreprenorilor pentru că știm cât de valoroase sunt businessurile locale, din punct de vedere economic, dar și din perspectiva impactului pe care îl au asupra vieții consumatorului și a comunității”, a declarat Roland Ruffing, Director General METRO Cash & Carry România.
În pragul evenimentului „Ziua Afacerii Tale”, pe site-ul campaniei au fost înscrise peste 600.000 de oferte de care clienții se pot bucura în perioada următoare.
Antreprenorii își pot înscrie ofertele create cu ocazia Zilei Afacerii Tale accesând:
www.ziuaafaceriitale.ro
Rezultatele integrale ale studiului sunt disponibile aici:
www.metro.ro/studiu-ziuaafaceriitale2019