Au intrat în vigoare noile norme UE privind conținutul digital și vânzarea de „bunuri inteligente”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 03.01.2022 - 18:01
Au intrat în vigoare noile norme UE privind conținutul digital și vânzarea de „bunuri inteligente”. / Foto: deccanchronicle.com
Au intrat în vigoare noile norme UE privind conținutul digital și vânzarea de „bunuri inteligente”. / Foto: deccanchronicle.com

Consumatorilor şi agenţilor economici le va fi mai uşor să cumpere şi să vândă conţinut digital, servicii şi "bunuri inteligente" din şi în întreaga Uniune Europeană, odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie, a noilor norme privind conţinutul digital şi vânzarea de bunuri.

SHARE

"2022 începe într-o notă extrem de pozitivă pentru consumatorii şi întreprinderile din UE. În cazul unor probleme sau defecte legate de conţinutul digital, de serviciile digitale sau de produsele inteligente, consumatorii din UE vor avea de acum aceleaşi drepturi ca în cazul oricăror alte bunuri, indiferent de locul din UE din care au cumpărat bunurile şi serviciile respective.

Normele noastre armonizate consolidează drepturile consumatorilor şi, mai mult, vor încuraja companiile să îşi vândă bunurile şi serviciile în întreaga UE, oferind securitate juridică, ceea ce îi va ajuta pe consumatori în milioane de tranzacţii zilnice", a declarat comisarul pentru Justiţie, Didier Reynders.

Citește și: Anamaria Prodan s-a afișat de Revelion cu un tânăr misterios. Nu e panică, e pe business și însurat

Consumatorii din UE, protejaţi atunci când conţinutul digital şi serviciile digitale sunt defectuoase

Prin noile norme privind contractele digitale, consumatorii vor fi protejaţi atunci când conţinutul digital (de exemplu, muzică sau software descărcate) şi serviciile digitale sunt defectuoase. Aceştia vor avea dreptul legal la o soluţie, de exemplu, o reducere de preţ sau rezilierea contractului şi rambursarea sumei plătite.

Directiva privind vânzarea de bunuri le va asigura consumatorilor acelaşi nivel de protecţie în întreaga UE - şi atunci când îşi fac cumpărăturile online şi atunci când cumpără dintr-un magazin - şi va acoperi toate bunurile, inclusiv bunurile cu componente digitale (de exemplu, un frigider inteligent). Noile norme menţin perioada minimă de garanţie de doi ani de la data la care consumatorul primeşte bunul şi prevăd o perioadă de un an pentru inversarea sarcinii probei în favoarea consumatorului. În practică, aceasta înseamnă că, în primul an, va fi datoria vânzătorului să dovedească faptul că bunul nu a fost defect încă de la început.

Citește și: FOTO Lidia Buble începe anul incendiar și fără inhibiții, într-o rochie roșie extrem de decoltată

Majoritatea statelor membre au transpus integral atât Directiva privind conţinutul digital, cât şi Directiva privind vânzarea de bunuri.

Comisia va monitoriza îndeaproape transpunerea în celelalte state membre. De fapt, sunt deja în desfăşurare mai multe proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva statelor membre care nu au comunicat încă măsurile lor de transpunere. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te