Când va ajunge Neptun Deep la nivelul maxim al producţiei de gaze? Producţia din cel mai important proiect offshore din România, Neptun Deep, va atinge un nivel de platou în anul 2028, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom.
De exploatarea perimetrului românesc gazeifer off-shore Neptun Deep se ocupă un consorţiu, format de compania de stat românească Romgaz şi OMV Petrom, care este şi operatorul proiectului.
Când va ajunge Neptun Deep la nivelul maxim al producţiei de gaze?
„Vorbim despre 10 ani platou de producţie. Potrivit definiţiei, platoul va fi în anul ulterior pornirii, în 2028, pentru că va fi un an întreg, spre deosebire de 2027, care nu va fi un an întreg”, a precizat Hubati.
Oficialul OMV Petrom a amintit că munca de dezvoltare a Neptun Deep a început în 2012, cu prima sondă de explorare.
„Vorbim de 12-15 ani de muncă continuă. E extrem de importantă stabilitatea şi predictibilitatea”, a adăugat Hubati, adăugând totodată că proiectul evoluează potrivit planurilor.
Citeşte şi: 325.000.000 € costă platforma Neptun Deep a OMV Petrom. E pe drumul bun, dar sunt şi pericole
„Suntem în grafic, iar marea majoritate a întârzierilor în aceste tipuri de proiecte au loc în prima treime a proiectului, etapă pe care deja am depăşit-o. Am început lucrările pentru suprastructura platformei în Indonezia la jumătatea acestui an, dar şi pentru jacket-uri în Italia.
Am început în luna septembrie lucrările pentru tratarea gazelor în ţară. Următoarea etapă va fi începerea drilling-ului, în prezent fiind efectuate modificări în Spania pentru ca rig-ul să poată traversa Bosforul.
„Rigul este un vapor care se autopropulsează. Facem modificări pentru a culca practic suprastructura pe rig pentru a trece pe sub Bosfor, pe care o vom reinstala în România”, a explicat Hubati.
Citeşte şi: OMV, partenerul Romgaz la Neptun Deep, a mai descoperit un mare zăcământ. Unde e acesta?
Oficialul OMV Petrom a precizat că, alături de partenerii de la Romgaz, compania se află în proces de obţinere a autorizaţiilor, care deja s-au obţinut pentru staţia de măsurat şi pentru o parte din conductă.
„Avem o foarte bună colaborare cu partenerii noştri de la Romgaz. O să vedeţi surprize plăcute cât de curând”, susţine oficialul OMV Petrom.
2-3 ani de explorare, pe ciclu
Referitor la celălalt proiect pe care OMV Petrom îl are în Marea Neagră, Han Asparuh, din Bulgaria, Hubati a precizat că, în principiu, operaţiunile de explorare au un ciclu de 2-3 ani de zile de explorare.
„Nu văd un viitor fără gaz în perioada următoare. Sursele de energie regenerabilă trebuie echilibrate. Turbinele pe gaz intră foarte repede în regim, de ordinul minutelor.
Gazul are o pondere de 30% în mix-ul actual, până în 2030 prognozele sunt că va creşte cu 25%, iar Până în 2040 - gazul va juca un rol important de echilibrare, de substituire”, a declarat Hubati.