Acest site citează corespondența din 11 mai 2021 între autoritățile române și Comisia Europeană.
În februarie 2020, Comisia a constatat că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puțin 570 de milioane euro, din partea României, prin anularea datoriilor și prin neîncasarea unor datorii de la societate. României i s-a cerut să recupereze de la CFR Marfă aceste sume, iar Comisia a precizat că nu vor fi acceptate servicii în natură, compania trebuind să achite suma cu lichidități.
CFR Marfă a intrat în 2020 în concordat preventiv, o procedură de reorganizare menită să asigure societăților aflate în dificultate financiară posibilitatea derulării activității sub supravegherea unei companii specializate și în acord cu creditorii. Planul de concordat elaborat CITR ( Casa de Insolvență Transilvania) prevede reorganizarea societății, plata eșalonată datoriilor și continuarea activității.
Citește și: Fiul Vioricăi din Clejani, arestat în Tailanda: a lovit un șofer și a plătit 15.000 euro ca să scape
Într-o primă fază, în cadrul restructurării din concordatul preventiv, actuala conducere a CFR Marfă va da afară 1.400 angajați.
Însă 7Est.ro susține că CFR Marfă va transfera către Rofersped SA (societate la care CFR Marfă deține 98% din acțiuni) o parte din patrimoniu sub formă de majorare de capital, dar și o parte dintre contracte. Rofersped va prelua doar 41% din volumul transportat de CFR Marfă.
„Conform planului de recuperare actualizat, o parte din activele recuperate în natură de la beneficiar, CFR Marfă, ar fi transferate ulterior unei alte companii, Rofersped, în schimbul capitalului propriu. Aceste active includ 22% din vagoanele CFR Marfă și 27% din locomotivele sale, în medie 23% din materialul rulant al companiei CFR Marfă. Autoritățile române au explicat că niciun angajat nu ar fi transferat direct de la CFR Marfă la Rofersped, care și-ar angaja personalul de pe piață. Planul de recuperare actualizat estimează că dimensiunea forței de muncă a Rofersped s-ar situa la 55% din numărul angajaților CFR Marfă. Rofersped nu ar primi contracte de la CFR Marfă și și-ar crea portofoliul propriu de clienți. În acest scop, Rofersped ar transmite oferte noi către 23 din cei aproximativ 256 de clienți ai CFR Marfă (9%). Acești 23 de clienți reprezintă aproximativ 41% din volumul de marfă al CFR în 2019 și aproximativ 60% din cifra de afaceri din același an. Serviciile Comisiei salută clarificările furnizate de autoritățile dvs în acest sens și le consideră a fi un alt pas în direcția corectă”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene din 11 mai 2021.
“În documentul transmis pe 11 martie 2021, autoritățile române s-au angajat să privatizeze Rofersped după ce acesta primește activele necesare de la CFR Marfă. (…) Autoritățile dvs au explicat în documentul transmis pe 11 martie 2021 că planul de recuperare actualizat ar avea loc în diferite faze. Într-o primă fază, autoritățile române ar recupera în natură o parte din ajutorul ilegal în contextul procedurilor în curs de pre-insolvabilitate a companiei CFR Marfă. Într-o a doua fază, după finalizarea recuperării parțiale în natură, autoritățile române ar lichida CFR Marfă, care și-ar înceta activitățile și ar ieșie de pe piață”, se mai arată în documentul citat de 7Iasi.ro.
Citește și: Andra a spus ce o supără la Măruță: Cariera lui mi-a dat viața peste cap. E ocupat 5 zile din 7