Criza COVID-19 nu afectează piața imobiliară. Unde a ajuns și 3.000 de euro metrul pătrat construit

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.09.2020 - 09:24
Foto: Real Estate Magazine
Foto: Real Estate Magazine

După o scădere bruscă, cu 70%, în martie, când a fost declarată starea de urgență, piața imobiliară din România și-a revenit, astfel că vânzările de apartamente au crescut în primele opt luni ale anului chiar și cu 14% în unele orașe.

SHARE

Cluj-Napoca a rămas orașul cu cele mai scumpe locuințe din România. Prețul pe metru pătrat pornește de la 1.800 de euro și poate ajunge și la 3.000 de euro în ansamblurile rezidențiale. Astfel, un apartament cu o suprafață de 57 de metri pătrați ajunge să coste și 120.000 de euro, cu tot cu loc de parcare, potrivit Digi24.

În București, un apartament cu aceeași suprafață costă, și cu loc de parcare, în jur de 60.000 de euro, la jumătate din prețul apartamentului din Cluj-Napoca.

„Putem spune că anul trecut a fost explozia acestor prețuri, care au sărit de la o medie de 1.500-1.600 pe bloc nou, direct la 1.800 de euro pe metru pătrat. În anumite zone, 2.000, în centru chiar .3000 de euro metrul pătrat. Orice construcție în Cluj, complex rezidențial, gândiți-vă că încep constructorii de la, depinde de zonă, dar de la minimum 1.650 până la 1.800 -1.850 de euro pe mp, vorbim de zonele limitrofe Clujului”, a declarat Gigi Ștefan, analist imobiliar, pentru Digi24.

În București, prețul mediu este 1.360 de euro pe metru pătrat construit. Timișoara și Constanța sunt următoarele cele mai scumpe orașe. Din marile centre regionale, în Iași se găsesc cele mai ieftine apartamente. Un metru pătrat costă puțin peste 1.000 de euro.

Capitala conduce, în schimb, în topul cu cele mai multe vânzări în primele opt luni ale anului. S-au semnat aproape 62.000 de contracte, cu 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

În județele Ilfov și Cluj vânzările au crescut cu 13-14 procente, în timp ce în Timiș au fost vândute 15.500 de locuințe, în scădere cu 24%.

Potrivit Eurostat, România a avut printre cele mai mari creșteri anuale ale prețului la locuințe, de 8%, față de media europeană de 5%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te