Cu cât se scumpesc iarăşi benzina şi motorina? Care sunt cauzele? Nivelul accizelor, la o serie produse energetice, precum benzinele, motorinele, gazul lichefiat, cărbunele și electricitatea, va fi actualizat legal.
Totul se va întâmpla şi anul acesta, se arată în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat în dezbatere, de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Cu cât se scumpesc iarăşi benzina şi motorina? Care sunt cauzele?
Potrivit sursei citate, începând cu 1 ianuarie 2025, se are în vedere introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor, pentru perioada anilor 2025-2026.
Este vorba despre următoarele categorii de băuturi: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic.
Totodată, este vizată exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor, pentru aceste produse, conform Agerpres.
Citeşte şi: Ajutor de la stat pentru achiziția de motorină, doar până pe 31 ianuarie. Cine beneficiază
În același timp, se menționează actualizarea nivelului accizelor cu creșterea prețurilor de consum, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025.
Inclusiv, conform regulii generale prevăzute de Codul Fiscal, pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină, păcură, gaz petrolier lichefiat, gaz natural, petrol lampant (kerosen), cărbune și cocs și electricitate.
Proiectul de buget include și majorarea, începând cu 1 aprilie 2025, a nivelului de acciză pentru produsele din tutun prelucrat, respectiv țigarete, țigări și țigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și alte tutunuri de fumat.
Citeşte şi: Cât s-au scumpit benzina şi motorina? A câta scumpire a carburanţilor este anul acesta?
Tot de la aceeași dată, ar urma să crească nivelul accizelor pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv lichid cu sau fără nicotină, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere.
De asemenea, produse destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină și pentru produsele cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală.
Cu cât se scumpesc iarăşi benzina şi motorina? Care sunt cauzele? - Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
La fel, din 1 ianuarie 2026, este prevăzută majorarea nivelului accizelor pentru bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic și, totodată, exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produs.
Cu cât se scumpesc benzina, motorina? La ce mai cresc accizele?
De la 1 aprilie 2026 va crește atât nivelul accizelor pentru produsele din categoria tutun prelucrat, respectiv țigarete, țigări și țigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și alte tutunuri de fumat.
Mai este vorba şi despre produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv: lichid cu sau fără nicotină, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, produse destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină și pentru produsele cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală.
Veniturile bugetului consolidat sunt estimate 667,523 miliarde de lei, reprezentând 34,9% din PIB, iar cheltuielile la 802,170 miliarde de lei, respectiv 41,9% din PIB.