Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,68% în primele nouă luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.767 de insolvenţe, conform datelor publicate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 827, în creştere cu 3,76% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2021, relatează Agerpres.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 399 de insolvenţe (plus 30,39%), Cluj - 356 (minus 1,11%) şi Timiş - 214 (plus 1,90%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 20, în scădere cu 52,38% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Botoşani - 20 (minus 20%), Harghita - 23 (plus 53,33%) şi Covasna - 24 (plus 41,18%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.290 (plus 2,38% comparativ cu primele nouă luni din 2021), construcţii - 920 (plus 27,96%) şi industria prelucrătoare - 612 (plus 14,82%).