„Agentul termic produs în centralele ELCEN este livrat la temperatura solicitată până la „gardul” centralelor, de unde este preluat, prin rețeaua primară, de Termoenergetica ce asigură distribuția și furnizarea energiei termice către mai mult de jumătate de milion de apartamente și câteva mii de instituții din București.
Din cauza stării tehnice critice a rețelei de termoficare aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, se înregistrează pierderi mari pe traseu (aprox. 2000 de tone de apă fierbinte pe oră se scurg în pământ prin țevile ciuruite din cauza uzurii și a lipsei de investiții), astfel încât agentul termic ce ajunge la utilizatorul final nu mai respectă parametrii de presiune și temperatură optimi, iar calitatea acestuia se modifică având drept rezultat furnizarea deficitară la consumator.
De asemenea, degradarea rețelei a condus și la amplificarea avariilor și a întreruperilor în furnizare”, se arată într-un comunicat al acestei companii.
Furnizorul de agent termic atrage atenția că, fără investiții, la iarnă s-ar putea întrerupe apa caldă și căldura.
„ELCEN atrage atenția cu privire la urgența efectuării lucrărilor de reparații în rețeaua de termoficare în vederea pregătirii pentru sezonul rece viitor, întrucât funcționarea în condițiile actuale a sistemului de termoficare conduce la riscul major și iminent ca orașul să rămână fără apă caldă și căldură”, se afirmă în comunicatul companiei.