ExxonMobil are o licență pentru gazele din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, alături de OMV Petrom, fiecare deținând 50% din proiect. ExxonMobil a investit deja în lucrările de explorare din România circa 700 de milioane de dolari, potrivit G4Media.ro.
Reprezentanții companiei americane ExxonMobil au transmis în luna iulie premierului Viorica Dăncilă și șefului Agenției pentru Resurse Minerale (ANRM) că vor să dea acces altor companii la datele din proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră în vederea unei vânzări a licenței, după cum a scris G4Media.ro la acel moment. Guvernul Dăncilă a încercat la acel moment să minimalizeze evenimentul.
ExxonMobil a încredințat procesul de găsire a unui cumpărător către ScotiaBank. Printre companiile interesate de preluarea unei porțiuni din participația ExxonMobil în proiectul Neptun Deep se numără compania cu capital de stat Romgaz, după cum a declarat luni managerul Adrian Volintiru pentru Agerpres.
Compania a fost considerată o investiție americană strategică în România, dat fiind că era poziționată în Marea Neagră, devenită epicentrul unor dispute politice între Rusia și statele riverane membre NATO, după anexarea ilegală a Crimeei. (Mai multe detalii pe G4Media.ro)