Întrebat de unde va finanța Guvernul Orban toate măsurile de sprijin luate pe fondul pandemiei de COVID-19, pe lângă banii alocați de UE, Florin Cîțu a răspuns: „În primul rând, am avut un pariu în acest an, de la începutul anului, și am spus că atunci când statul este un partener transparent și onest al sectorului privat, sectorul privat se va comporta ca atare. În 2020 este primul an din istorie – în istoria noastră economică – în care am eliminat toate taxele introduse de PSD și am reușit, după 10 luni de zile, să avem încasări la buget mai mari decât a avut PSD într-o perioadă de creștere economică. Anul trecut era creștere economică, aveau toate taxele puse și au încasat mai puțin decât noi. Acesta a fost pariul nostru de liberali și am spus că economia privată trebuie susținută, nu trebuie sugrumată cu taxe și impozite. Economia a răspuns și, vă dați seama, a răspuns într-o perioadă de criză. De aceea vă spun că veniturile la buget, anul viitor, când noi estimăm o creștere economică – și nu numai noi, toată lumea estimează creștere economică pentru România între 4% și 5%, depinde pe cine întrebi, deci o medie de 4,5%. O creștere anul viitor cu siguranță va aduce venituri mai mari la buget și va finanța o parte din aceste probleme”.
„Bineînțeles, vom avea un deficit și anul viitor și aici este vorba despre împrumuturi, dar diferența pe care o voi spune și pe care o văd românii față de ce s-a întâmplat în trecut... sunt două diferențe mari și late. Una, ne-am împrumutat în perioadă de criză mai ieftin în fiecare lună, asta înseamnă că am economisit bani la buget în fiecare lună, deci am reușit să ne împrumutăm în fiecare lună din acest an mai ieftin decât o făcea PSD anul trecut. Asta este prima diferență și este foarte importantă, că am economisit bani la buget. A doua diferență foarte importantă – există o regulă de aur în fiscalitate, te împrumuți doar pentru investiții. Este ceea ce am făcut anul acesta”, a mai adăugat ministrul Finanțelor Publice, potrivit B1.