„ Au fost chemate imediat echipajele Poliției Române și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru preluarea și neutralizarea muniției de război.
Execuția lucrărilor a fost îngreunată și de demolarea construcțiilor existente pe culoarul de expropriere de pe Centura Bucureștiului, de procesul de relocare a utilităților, a comunicațiilor și a rețelelor de gaz și electrice, dar și din cauza infrastructurii CFR existentă pe acest tronson.
O altă cauză importantă a întârzierilor este slaba mobilizare a antreprenorului, care nu a găsit soluții de pregătire a șantierului, în condițiile care să permită o evoluție bună a lucrărilor.
În acest moment se execută lucrări de terasamente, rigole carosabile, relocarea fibrei optice, apă și canal, lucrări de demolare a construcțiilor existente pe coridorul expropriat, descărcări arheologice și deblocarea suprafețelor expropriate.
În prezent, stadiul lucrărilor la acest proiect este de 17,2%.
Este o prioritate recuperarea timpului pierdut”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Citește și: VIDEO Lotul 2 al Autostrăzii de Centură București – A0 Nord, blocat de birocrație