Grecia oferă 330 de milioane de euro pentru a sprijini redeschiderea restaurantelor şi barurilor

DE Valentin Mirică | Actualizat: 04.04.2021 - 18:08
Foto: Facebook Kyriakos Mitsotakis

Grecia va oferi restaurantelor şi barurilor afectate în ultimele luni de restricţii impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) finanţare suplimentară în valoare de aproximativ 330 milioane de euro pentru a le ajuta să se redeschidă.

SHARE

Peste 70.000 de restaurante, baruri şi cafenele au fost închise din noiembrie, când au fost impuse restricţii dure pentru a stopa al doilea val al pandemiei. Asociaţiile din industria ospitalităţii estimează că unul din cinci localuri nu va putea să se redeschidă înaintea sezonului turistic de vară.

"Obiectivul nostru este clar ... să sprijinim redeschiderea afacerilor", a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis în timpul unei întâlniri cu miniştrii şi reprezentanţi ai industriei ospitalităţii.

Oficialii guvernamentali au anunţat luna trecută că restaurantele s-ar putea deschide spre finalul lunii aprilie, înainte de planificata deschidere a sezonului turistic de vară, la mijlocul lunii mai.

Guvernul de la Atena a sprijinit sectorul turismului cu împrumuturi ieftine şi alte granturi, evaluate la un miliard de euro.

Pe măsură ce campania de vaccinare face progrese, Guvernul de la Atena intenţionează să permită luarea mesei în aer liber în luna aprilie şi de asemenea să repornească sectorul turistic, care este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi asigură locuri de muncă pentru una din cinci persoane.

Modul cum va evolua sectorul turistic va fi crucial pentru Grecia, o ţară care iese cu greu dintr-un deceniu de criză a datoriilor şi a cărei economie s-a prăbuşit dramatic din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei.

Luni, Guvernul Greciei a aprobat planul naţional de redresare prin care speră să stimuleze creşterea economică cu şapte puncte procentuale în următorii şase ani şi să creeze mii de locuri de muncă, în cadrul strategiei Bruxelles-ului de a scoate economiile europene din criza provocată de pandemie.

Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre. Prima tranşă ar putea veni în această vară.

În următorii ani, Atena ar urma să primească 19,40 miliarde de euro sub formă de granturi şi 12,70 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă scăzută, echivalentul a aproximativ 16% din PIB-ul ţării.

Planul de redresare va ajuta la transformarea economiei elene, cu accent pe digitalizare, creşterea numărului de locuri de muncă, investiţii şi reforme pentru modernizarea educaţiei şi sistemului de sănătate şi trecerea la energia verde, transportul public electric şi protejarea biodiversităţii.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te