Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
7.725.330 Votanți în România
42,90 %
635.238 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Începe procesul de elaborare a „Strategiei Naţionale pentru Hidrogen şi Planul de Acţiune" din PNRR

DE Bianca Iosef | 14.10.2022 - 17:21
Inginer- Foto: PIXABAY
Inginer- Foto: PIXABAY

Ministerul Energiei a început procesul de elaborare a "Strategiei Naţionale pentru Hidrogen şi Planul de Acţiune", parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit unui comunicat al instituţiei.

SHARE

Proiectul "Strategia Naţională pentru Hidrogen şi Planul de Acţiune pentru România" beneficiază de sprijin tehnic din partea Direcţiei Generale pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene. Proiectul este implementat în colaborare cu consorţiul de consultanţi format din PwC România şi Horvath, care a fost selectat de către DG REFORM în urma unei proceduri de achiziţii publice.

Strategia va avea ca scop atingerea ţintelor din procesul de tranziţie energetică şi decarbonare a sectoarelor economice precum şi realizarea cadrului legal pentru facilitarea investiţiilor în hidrogen pe întreg lanţul valoric.

Citește și: Ministrul Dezvoltării: 1.685 de cereri de finanțare în valoare de 1,5 miliarde de euro

Ministerul Energiei va asigura ulterior adoptarea şi intrarea în vigoare a modificărilor la cadrul legislativ şi de reglementare care conduc la realizarea Reformei 4 a Componentei 6 (jalon #126) a Planului de Redresare şi Rezilienţă al României şi implementarea cu succes a unor măsuri cheie în cadrul strategiei şi planului naţional de acţiune privind hidrogenul.

Citește și: Popescu spune că activitatea Complexul Energetic Oltenia va continua. Nu se vor face disponibilizări

Potrivit sursei citate, modificările vor trebui să îndepărteze orice obstacole legislative şi administrative în calea dezvoltării tehnologiei hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon, pentru a putea fi dezvoltat întregul lanţ valoric al hidrogenului, inclusiv utilizarea obligatorie a aparatelor şi echipamentelor pregătite pentru hidrogen de către utilizatorii finali.

Pentru a beneficia de toate datele şi informaţiile relevante pentru dezvoltarea strategiei naţionale privind hidrogenul şi a unui plan de acţiune realist, Ministerul Energiei a înfiinţat şi coordonează un grup de lucru care include alte ministere şi autorităţi relevante şi alte părţi interesate (companii, instituţii şi asociaţii) ale căror eforturi comune pot conduce la obţinerea rezultatelor aşteptate.

În acest sens, Ministerul Energiei face un apel la implicarea activă a tuturor părţilor interesate în procesul de elaborare a strategiei şi a planului de acţiune privind hidrogenul, relatează Agerpres. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te