Această reuniune virtuală între liderul de la Kremlin şi patroni de mari grupuri din Peninsula italiană invitaţi de Camera de Comerţ Ruso-Italiană pune Roma în încurcătură, în contextul unor tensiuni aprige între Moscova şi Occident, care ameninţă Rusia cu sancţiuni în cazul unei agresuni în Ucraina.
Între întreprinderile invitate la reuniune s-au aflat giganţii energetici ENI şi Enel, producătorul de pneuri Pirelli, dar şi băncile UniCredit şi Intesa Sanpaolo şi asigurătorul Generali.
Guvernul lui Mario Draghi a decis să pună piciorul în prag şi să le ceară societăţeilor în care statul deţine capital - ENI şi Enel - să nu participe la reuniune, potrivit unei surse patronale.
Grupul ENI a renunţat să participe, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei. În schimb, Enel şi-a confirmat participarea, la fel ca asigurătorul Generali şi Pirelli, care sunt coorganizatori ai evenimentului.
Patronii italieni nu au avut voie să participe la întâlnirea cu Putin cu telefonele mobile, pentru a nu putea înregistra
Presa italiană scrie că patronilor italieni care participă la reuniune în două locuri - la Roma şi Milano - li s-a cerut să-şi lase telefoanele mobile afară, pentru a evita ca aceştia să înregstreze discuţiile.
Un purtător de cuvânt al Guvernului italian, contactat de AFP, a precizat că ”este vorba despre o întâlnire de natură prvată şi niciun membru al Guvernului italian nu va lua parte la ea”.
Citește și: CES 2022: Revelionul în Metaverse
Această reuniune are ca obiectiv ”să discute probleme de actualitate în cooperea comercială, economică şi de investiţii între Rusia şi Italia şi despre perspective de extindere ulterioară a relaţiilor comerciale între antreprenori din cele două ţări”, a anunţat marţi, într-un comunicat, Kremlinul.
”O atenţie deosebtă urmează să fie acordată posibilităţilor consolidării unei cooperări în domeniul energiei, industriei, finanţelor şi tehnologiilor care respectă mediul”, preciza Kremlinul.
Această reuniune, anunţată în noiembrie, se vrea ”o oportunitate de dialog factual fără discurs politic” anunţa la 17 ianuarie într-un comunicat preşedintele Camerei de Comerţ Italiano-Ruse Vincenzo Trani.
Aproxmativ 500 de companii italiene fac afaceri în Rusia.
Economia italiană - foarte dependentă de aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti - suferă de un deficit comercial cronic cu Rusia.
În 2019, ultimul an de referinţă dinaintea pandemiei covid-19, importurile de bunuri ruseşti în Italia au crescut la 14,3 milliarde de euro - adică aproape dublu faţă de exporturile către Rusia (7,9 milliarde de euro), potrivit unor date publicate de către Guvernul italian.
Preţul gazelor naturale a ”explodat” în această iarnă, iar Rusia este suspectată de faptul că a profitat de tensiunile de pe pieţele energetice pentru a-şi reduce livrările şi a scumpi astfel preţul, relatează news.ro.