28 de anvelope de iarnă au fost testate de ADAC, în aceleași condiții și pe același tipuri de automobile, pentru ca șoferii să poată lua o decizie cât mai avizată, dacă au nevoie de cauciucuri noi pentru sezonul rece care bate la ușă.
Italia a luat măsuri pentru a bloca accesul Chinei la gigantul global al anvelopelor, Pirelli. Gigantul chimic Sinochem, controlat de Beijing, este cel mai mare acționar al Pirelli, cu o acțiune de 37% din participaţii, în firma italiană veche de 151 de ani.
Preşedintele rus Vladimir Putin a participat, în toiul crizei ucrainene, printr-o legătură video, la o reuniune cu patroni de mari grupuri italiene, ceea ce a determinat Roma să le ceară întreprinderilor în care statul italian este acţionar să renunţe la întâlnire.
Calendarul Pirelli 2022, prezentat sub forma unei cutii de viniluri, poartă numele „On the Road”, iar fotografiile sunt realizate de Bryan Adams şi reprezintă o sărbătorire a starurilor muzicii internaţionale din anii 1960 până în prezent.
Industria auto, al 5-lea cel mai important pilon al economiei mondiale, trece printr-o criză fără precedent în istoria sa din cauza coronavirusului. Nici măcar în cel de-al doilea Război Mondial nu au fost oprite toate motoarele, atât pe verticală, cât și pe orizontală.