Proiectul de lege prin care Camera de Comerţ primeşte gratuit terenul de la Romexpo, adoptat

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 02.09.2020 - 15:34
Foto: INQUAM Photos/ George Călin
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Camera de Comerţ şi Industrie a României beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo, potrivit expunerii de motive a proiectului.

SHARE

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de la Complexul expoziţional Romexpo.

S-au înregistrat 178 voturi ''pentru'', 45 ''împotrivă'' şi 13 abţineri.

Camera de Comerţ şi Industrie a României beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo, potrivit expunerii de motive a proiectului.

"Camera de Comerţ intenţionează să se implice în realizarea unui proiect de revitalizare urbană. (...) Noua dezvoltare aferentă zonei Complexului expoziţional este gândită ca un parc expoziţional permanent cu funcţiune multiplă, cu capacitatea de a concentra evenimentele expoziţionale majore, naţionale şi internaţionale, prin poziţia strategică în centrul de business al Capitalei, constituind punctul de întâlnire pentru publicul larg, oamenii de afaceri, reprezentanţii mediului guvernamental şi legislativ, academic, asociativ, profesional, al cercetătorilor, Pavilionul Central Romexpo va fi parte integrantă a noii dezvoltări", se mai menţionează în expunerea de motive, precizându-se că proiectul reclamă existenţa drepturilor de proprietate asupra terenurilor vizate.

Conform articolelor adoptate de Camera Deputaţilor, "terenurile proprietate privată a statului transmise în folosinţa gratuită a Camerei de Comerţ şi Industrie a României până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în vederea desfăşurării exclusiv a activităţii specifice cu caracter de continuitate".

"În cazul acestor terenuri pentru care există cereri de restituire în curs de soluţionare, transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate către Camera de Comerţ şi Industrie a României se face numai după clarificarea regimului lor juridic. Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, hotărârea prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de proprietate pentru aceste terenuri şi, respectiv, în termen de 30 de zile de la data soluţionării definitive a cererilor de revendicare, pentru terenurile pentru care există cereri de restituire în curs de soluţionare. Terenurile dobândite de Camera de Comerţ şi Industrie a României în condiţiile prezentei legi nu pot fi vândute/ipotecate şi nu li se poate schimba destinaţia stabilită timp de 49 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea absolută a hotărârii de transmitere a proprietăţii şi repunerea în situaţia anterioară", precizează proiectul.

  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te