Vizitatorii din Germania şi Marea Britanie au reprezentat aproape jumătate (44%) din totalul cheltuielilor din turism şi a nopţilor de cazare în Grecia, conform datelor Confederaţiei turistice elene (INSETE), informează Agerpres, citând publicaţia Ekathimerini.
Ei au cheltuit în total 8,11 miliarde de euro în 2022, iar numărul nopţilor de cazare a ajuns la 62,15 milioane, reprezentând peste şase milioane de sosiri.
În cazul vacanţelor de vară all-inclusive, vizitatorii din Marea Britanie au reprezentat aproximativ o cincime din toate sosirile şi cheltuielile (19%), în timp ce vizitatorii din Germania au reprezentat un sfert din sosiri şi 28% din cheltuieli.
Citește și: Un turist român a furat două bucăţi de marmură, de la Acropole
Record absolut de turiști, într-una dintre cele mai îndrăgite destinații ale românilor: 22,65 milioane
Datele publicate recent de Banca Centrală a Greciei arată că numărul turiştilor străini care au vizitat statul elen de la începutul anului şi până în prezent a atins un nivel record, în pofida incendiilor şi caniculei care au lovit ţara în perioada estivală.
În perioada cuprinsă între începutul lunii ianuarie şi sfârşitul lunii august, un număr de 22,65 milioane de turişti au vizitat ţara mediteraneană renumită pentru insulele sale din Marea Egee şi site-urile antice, precum Acropola ateniană, în creştere cu 18,4% comparativ cu perioada similară din 2022.
Numărul de vizitatori înregistrat în primele opt luni ale anului este mai mare decât recordul absolut, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019, când Grecia a fost vizitată de 21,84 milioane de turişti.
Citește și: Ce fac unii români când sunt în vacanță în Grecia. ”Se poartă de parcă ar fi la Eforie Nord”
Ulterior, sezoanele turistice din 2020 şi 2021 au fost puternic afectate de restricţiile de călătorie introduse pentru a lupta cu pandemia de Covid-19.
Banca Centrală a Greciei estimează în acest an venituri din turism de 21 miliarde de euro, un avans de 15,6% faţă de 2019 (când s-au realizat venituri de 18,17 miliarde de euro) şi de 19,1% comparativ cu 2022 (când s-au realizat venituri de 17,63 miliarde de euro).