Un studiul realizat recent arată că în România dorința de a fi proprietar a rămas în topul motivelor de achiziții imobiliare din rândul tuturor generațiilor, începând cu tinerii de sub 26 de ani și până la românii de peste 59 de ani.
Vârsta medie de achiziție a primei locuințe este de 29 de ani
Vârsta medie de achiziție a primei locuințe este de 29 de ani în România, iar principalul motiv pentru care românii își doresc să-și achiziționeze o locuință este același în rândul tuturor generațiilor analizate, respectiv dorința de a avea un spațiu pe care să-l poată amenaja după propriile preferințe. Această variantă a fost aleasă în proporție de 54% de generația Z, 42% de generația Y, 25% de generația X și de 31% de generația Baby Boomers, conform unui studiu recent studiu realizat de Storia.ro.
Citește și: Orașele din România unde piața imobiliară se prăbușește. Vânzările au scăzut și cu 30%
Principalele motive pentru care românii se îndatorează și 30 de ani pentru o casă, în funcție de vârstă
Pentru românii cu vârste de sub 26 de ani (parte din generația Z) motivul secund pentru care își doresc să achiziționeze un imobil este dorința de a deveni proprietari (53%), urmat de alte motivații precum: dorința de a avea un spațiu mai mare (28%), dorința de a fi mai aproape de locurile importante pentru ei, precum job, școli, grădinițe (28%), dar și faptul că rata bancară ar avea aceeași valoare cu cea a unei chirii (24%).
La fel ca cei din generația Z, și românii din generația Y (27-42 de ani) au printre motivele principale dorința de a deveni proprietari (39%) și dorința de a locui într-un spațiu mai mare (38%), urmate fiind de alte motive precum: apariția unei schimbări în situația familială, precum căsătorie, divorț sau venirea unui copil (26%) și dorința de a face o investiție imobiliară (20%).
Citește și: Cluj-Napoca: Un apartament de 50 mp costă peste 120.000 de euro. Care sunt preţurile în marile oraşe
Printre motivele pentru care cei din generația X (43-58 de ani) achiziționează o locuință se regăsesc următoarele: dorința de a face o investiție imobiliară (24%), cumpărarea unei proprietăți pentru un alt membru al familiei (21%), dorința de a locui într-un spațiu mai mare (19%), urmată de dorința de a fi proprietar (18%).
Cei din generația Baby Boomers (peste 59 de ani) își doresc să achiziționeze o locuință și din dorința de a se muta în alt oraș (27%), dar și din alte motive (22%) sau pentru că își doresc un spațiu mai mare (18%) sau să devină proprietari (17%).
Profilul românului care vrea să își cumpere casă, pe categorii de vârstă
Studiul Storia.ro a fost realizat în rândul persoanelor interesate să achiziționeze o casă sau un apartament în decursul următorilor doi ani, respectiv persoane care dețin o proprietate imobiliară în prezent (50%), dar și persoane care nu dețin niciun imobil (50%).
Analizând profilul respondenților care sunt deja proprietari, dar își doresc să mai facă încă o achiziție imobiliară, 73% fac parte din generația Baby Boomers (peste 59 de ani), 72% fac parte din generația X (43-58 de ani), 43% din generația Y (27-42 de ani) și doar 17% dintre aceștia fac parte din generația Z (sub 26 de ani), așa cum era de așteptat, în contextul în care vârsta medie pentru achiziția primei locuințe este de 29 de ani.
Citește și: Cele mai murdare cartiere din România. Câte sunt din București și de ce sunt în acest top al rușinii
Întrebați cât timp se așteaptă să locuiască în imobilul pe care își propun să-l achiziționeze, majoritatea respondenților (o medie de 40%) din toate generațiile incluse în sondaj (Z, Y, X, Baby Boomers) au luat în considerare o perioadă de peste 15 ani.
Cu toate acestea, există o flexibilitate mai mare în rândul generațiilor Z (sub 26 ani) și Y (27-42 de ani) în ceea ce privește posibilitatea de a locui un timp limitat (între 1 și 5 ani) în imobilul achiziționat, reprezentanții celor două generații alegând această variantă într-o proporție totală de aproape 30%.
Conform datelor analizate, aproape 70% dintre respondenți ar locui în noul imobil împreună cu partenerul/a și/sau cu copiii, 14% ar locui singuri, iar 7% ar dori să-l închirieze. Așa cum era de așteptat, analizând răspunsurile per generații, se observă că majoritatea respondenților din generația Z (sub 26 ani) și din generația Baby Boomers (peste 59 ani) ar locui cu partenerul/a, iar cei din generațiile Y (27-42 ani) și X (43-58 de ani) ar locui cu partenerul/a și cu copiii.
Întrebați cum se raportează la piața imobiliară din prezent, 32% dintre respondenți se arată îngrijorați, 24% sunt încrezători sau plini de speranță, iar 23% sunt ușor confuzi în legătură cu schimbările imobiliare din perioada următoare.
Analizând răspunsurile se observă că cei mai încrezători sau plini de speranță sunt respondenții care fac parte din generația X (43-58 de ani) și Baby Boomers (peste 59 de ani), în timp ce respondenții din generația Y (27-42 de ani) fac parte dintre cei care sunt mai îngrijorați.
Studiul Storia.ro a fost realizat online în perioada iulie-august 2023, iar răspunsurile au fost colectate de la 1.035 respondenți la nivel național.