Burduja anunţă că a primit scrisoarea de interes, privind finanţarea proiectului unităţilor 3 şi 4, de la Cernavodă.
”3 miliarde de dolari canadieni pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Astăzi, la Ottawa, am primit din partea ministrului omolog canadian, Jonathan Wilkinson, scrisoarea de interes privind finanţarea proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, în cadrul unui eveniment remarcabil.
Sebastian Burduja: 3 miliarde de dolari canadieni, pentru Cernavodă
Colaborarea româno-canadiană pentru programul nuclear civil datează din anii ‘70, iar pasul de astăzi ne aduce mai aproape de visul finalizării celui mai important proiect energetic românesc”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Energiei.
Potrivit lui Burduja, cu susţinerea tuturor nivelurilor instituţionale ale statului român, există ”toate premisele de a fi martori în 2031-2032 la punerea în funcţiune a acestor noi capacitaţi”.
Citeşte şi: România va colabora cu Coreea pentru construcția reactoarelor de la Cernavodă. Investiții pe energie
”Mai mult, avem şanse să repunem în funcţiune uzina de apă grea cu sprijin canadian, un proiect demarat de ministrul Virgil Popescu, şi de a produce izotopi medicali pentru tratamentul cancerului, pentru o piaţă în continuă creştere”, a mai scris ministrul.
Acesta a precizat că ”aceste proiecte nu se pot face de astăzi pe mâine”, conform News.ro.
Citeşte şi: România ar putea finaliza reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă în anul 2031 - 2032
”Ele nu sunt pentru următoarele alegeri, sunt pentru următoarele generaţii. Voi face tot posibilul pentru a accelera programul nuclear civil românesc. Este soluţia pentru a avea pentru toţi românii energie sigură, curată, la un preţ corect”, a mai afirmat ministrul Energiei.