Topurile ștrandurilor din țară. Unde este cel mai ieftin bilet și ce condiții oferă în plin sezon

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 02.08.2023 - 12:49
Topurile ștrandurilor din țară. Unde este cel mai ieftin bilet și ce condiții oferă în plin sezon Foto: Strandul Piatra Neamt
Topurile ștrandurilor din țară. Unde este cel mai ieftin bilet și ce condiții oferă în plin sezon Foto: Strandul Piatra Neamt

Topurile ștrandurilor din țară. Unde este cel mai ieftin bilet și ce condiții oferă în plin sezon. Cel mai mic preț este de 5 lei, dar sunt locuri unde prețurile ajung la 100 lei.

SHARE

Luna august este luna concediilor, iar o ieșire la ștrand sau piscină este un mod perfect de a petrece o zi superbă în această vară toridă.

Însă cu prețurile în creștere, o astfel de ieșire poate fi foarte costisitoare: bilete de intrare, răcoritoare, servirea unei mese, poate și cumpărarea unui costum nou de baie, aripioare de înot pentru cei mici – toate aceste costuri adunate pot face o ieșire la ștrand prohibitivă pentru multe familii din țară, conform clubulcopiilor.ro.

Pentru a veni în ajutorul celor care caută să se relaxeze o zi la ștrand și care trebuie să fie atenți la bugetul familiei, echipa noastră a făcut o analiză a costurilor de intrare la ștrandurile din orașele reședință de județ.

Distracție pe timp de vară

Am inclus în această analiză costurile de intrare pentru o zi de weekend la ștrandurile sau aquapark-urile din toate orașele reședință de județ din țară.

În orașele în care oferta locală este variată am selectat ștrandul cu cel mai mic preț de intrare. De precizat că din clasamentul nostru am exclus Constanța, deoarece prezența mării îl transformă într-o destinație preferată pentru litoral, iar orașul nu dispune de niciun ștrand, scrie clubulcopiilor.ro.

Rezultatele sunt foarte interesante și arată că cel mai mic tarif de intrare la un ștrand din România este de doar 5 lei pentru adulți în Drobeta-Turnu Severin, la ștrandul municipal din cartierul Schela Cladovei.

Citește și: EXCLUSIV Nouă milioane de lei sporuri date angajaților din Ministerul Muncii pentru boli închipuite

Mai mult, copiii sub 10 ani și pensionarii au acces gratuit (de luni până joi iar în weekend plătesc doar 3 lei).

Un alt ștrand extrem de accesibil este ștrandul Zsögödi (Băile Jigodin) în Jigodin-Băi, o localitate componentă a municipiului Miercurea Ciuc.

Intrarea este doar 10 lei, iar apa din bazine are calități terapeutice deosebite, fiind bicarbonate, calcice, sodice, carbogazoase, feruginoase și hipotone.

Locul 3 este împărțit de orașele Iași (ștrandul Municipal Aqua Center) și Bistrița (ștrandul Codrișor), unde un adult va plăti pentru o intrare la ștrand doar 11 lei, în timp ce copiii sub 7 ani și pensionarii trebuie să achite doar 3 lei în Iași, respectiv 6 lei în Bistrița. Nici închirierea unui șezlong nu costă mult, tariful este 8 lei în Bistrița și 6 lei în Iași.

Cei care aleg să se relaxeze la Ștrandul Codrișor din Bistrița au la dispoziție trei bazine de înot (unul mare, de dimensiuni olimpice și două mici, destinate copiilor), precum și o zonă de plajă dotată cu șezlonguri și umbreluțe.

Citește și: Angajații din Ministerul Educației, sporuri de 8 ori mai mari ca profesorii. Ajung la 2000 lei/lună

Cu doar 15 lei taxa de intrare se pot răcori și în această vară locuitorii din Sibiu, Deva și Râmnicu Vâlcea.

O zi de relaxare la Lacul lui Binder din Sibiu costă 15 lei de persoană. Chiar dacă nu este tehnic un ștrand, complexul de agrement Lacul lui Binder oferă aceleași facilități, de la o zonă de relaxare cu plajă pe nisip, la posibilitatea de a înota în apa lacului și chiar practicarea de sporturi nautice (wakeboarding, schi nautic pe instalația de cablu liniară sau circulară, stand up paddle boarding și canoe).

Tobogan și apă dulce

Ștrandul Municipal din Deva a fost construit în anul 1971 și, pe langă bazinul principal de dimensiuni olimpice, are două bazine de dimensiuni mai mici, în care se pot scălda în voie copiii.

Unul dintre ele este dotat și cu tobogan. Un al treilea bazin are o adâncime medie, iar cel olimpic poate fi testat de oricine știe să înoate bine.

Ştrand Ostroveni este locul preferat al locuitorilor din Râmnicu Vâlcea pentru petrecerea timpului liber în perioada estivală, conform clubulcopiilor.ro.

Bazinul cu apă dulce a fost modernizat, s-au adăugat fântâni arteziene și s-a avut în vedere și amenajarea corespunzătoare pentru copii.

Prețuri mici

Urmează alte 6 orașe reședință de județ în care prețul de intrare la cel mai ieftin ștrand din oraș (uneori și singurul) este de 20 lei pentru un adult.

Acestea sunt Alexandria, Piatra Neamț, Pitești, Târgu Mureș, Suceava și Slatina.

La capătul opus se află Brașovul. În trecut, ștrandurile din Noua și ștrandul Cibo erau două dintre destinațiile preferate ale brașovenilor pentru a se răcori în zilele toride de vară, dar momentan acestea sunt închise.

Astfel, singura opțiune de ștrand din oraș este complexul de agrement Paradisul Acvatic, unde biletul de intrare în weekend pentru un adult costă 95 de lei. Copiii beneficiază în schimb de un tarif redus, de 30 de lei.

Ce-i drept, complexul de agrement Paradisul Acvatic din Brașov oferă mult mai multe facilități și oportunități de distracție față de un ștrand obișnuit și dacă ne uităm la cele peste 11000 de recenzii preponderent pozitive din Google Maps, turiștii sunt mulțumiți de acesta.

Citește și: Gaura din buget creşte la 12 miliarde de euro. Cum poate fi acoperită şi care sunt efectele sociale

Pe locul doi se află Botoșaniul, care este într-o situație similară cu Brașovul. Singura opțiune de ștrand din oraș se află la Cornișa Aqua & Sport, cel mai mare parc regional de agrement din Moldova.

Tariful de intrare este de 70 de lei în timpul weekendului pentru un adult și 50 de lei pentru un copil, ceea ce n-ar fi foarte mult pentru un aquapark, dar este semnificativ mai mult decât tarifele de intrare la ștrandurile publice din țară.

Citește și:  SURSE Coaliția pregătește o creștere a TVA de la 5 la 9%. Microîntreprinderile, mai dur impozitate

Parcul de agrement Cornișa este o investiție a Primăriei Botoșani, cu fonduri europene, fiind administrată de una dintre direcțiile municipalității.

În mod paradoxal, botoșănenii, spun administratorii parcului, preferă alte zone de agrement, chiar dacă mai puțin dotate decât Cornișa, situate la cel puțin câteva zeci de kilometri depărtare. Cei mai mulți clienți ai complexului cu bazine sunt, în special, turiști din alte județe.

Prețuri în Ardeal

Cluj-Napoca și Galați împart podiumul, iubitorii de înot și bălăceală fiind nevoiți să plătească 60 de lei pentru o intrare la ștrand pentru adult și 40 lei pentru un copil.

Plaja Dunărea din Galați este cel mai mare și mai modern ștrand de pe malul Dunării. Locul de agrement are ca principal punct de atracție unul dintre cele mai înalte tobogane din țară.

Plaja Dunărea este o investiţie de circa 6 milioane de euro, realizată de Primăria Galaţi și s-a deschis pentru public în iulie 2021. 

Citește și: Ciolacu promitea în Programul Guvernare sute de săli de sport și bazine. Azi, le-a tăiat finanțarea

Clujenii, care își doresc să meargă cu familia la ștrand pot opta pentru ștrandul Clujana, unde biletul de intrare este 60 de lei în weekend.

Pentru cei care știu înota, Complexul de Nataţie al UTCN reprezintă o alternativă mai puțin scumpă, dar aceasta e o variantă doar pentru înotători, apa din bazin fiind de minim 1.80 metri.

Mai jos găsiți lista completă a orașelor și prețul aferent intrării la ștrandul local (am afișat cel mai mic preț pentru orașele cu mai multe ștranduri). Lipsesc din listă 5 orașe reședință de județ care, momentan, nu au niciun ștrand deschis.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te