Unde este tronsonul din Autostrada A0 a Capitalei, care costă peste 170.000.000 € şi va gata în mai? Stadiul lucrărilor la Lotul 3 Sud, Joița - Bragadiru, din Autostrada Bucureștiului A0, a ajuns la 87%, a anunțat secretarul de stat în Transporturi, Ionel Scrioșteanu.
Acesta a mai spus că i-a solicitat companiei Aktor să finalizeze lucrările cel târziu la sfârșitul lunii mai. Anterior, constructorul elen a anunțat că le va termina în aprilie.
Unde este tronsonul din Autostrada A0 a Capitalei, care costă peste 170.000.000 € şi va gata în mai?
„Prima prioritate după ce m-am întors din delegația pe care am condus-o în Republica Moldova timp de câteva zile în scopul coordonării Grupului de Lucru dintre România și Republica Moldova, in domeniul transporturilor, a fost să fac o vizită neanunțată pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗦𝘂𝗱 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝟬, pentru a verifica evoluția acestuia”, a transmis oficialul de la Transporturi.
Potrivit lui, stadiul lucrărilor pe acest lot din A0 este următorul:
Pasajul pe DC125 peste autostradă (Țegheş): au fost finalizate radierele, elevațiile, riglele si bancheta dinspre Domneşti.
Este in lucru bancheta dinspre Țegheș. Grinzile sunt executate și urmează sa fie aduse in santier, pentru montaj. A început realizarea rampelor de acces.
Citeşte şi: VIDEO „Minune”, pentru șoferi! Bucureștiul, ocolit prin Sud pe autostradă. De când?
Pasajul pe autostradă peste CF Bucureşti – Craiova (Domnești) -> a fost finalizată structura, continuă lucrările de montare parapeți, iluminat public și se pregătește stratul suport pentru hidroizolație.
Podurile pe autostradă peste râul Sabar, respectiv râul Ciorogârla -> continuă lucrările de montare a parapeților și de regularizare albie;
Pasajul pe autostradă peste DJ601 (Ciorogârla) -> se pregătesc suprafețele și amorsa pentru stratul suport pe hidroizolație de pe calea 1;
Pasajul pe DC126 peste autostradă (Clinceni) -> se execută lucrări pregătitoare în vederea montării parapetului de siguranță;
Citeşte şi: Cum se lucrează acum pe Autostrada Bucureştilor A0. Zonele în care se desfăşoară lucrări
Pasajul pe DC158 peste autostradă (Dârvari) -> au fost montate toate grinzile și armarea plăcii de suprabetonare a fost finalizată;
Pasajul pe DJ602 peste autostradă (Ciorogârla) -> au fost finalizate lucrările de montare a parapetului de siguranță și se lucrează la apeductul Ogrezeni;
Apeductul Bragadiru -> au fost finalizate infrastructurile, podețul, montarea grinzilor și se lucrează la armarea plăcii de suprabetonare, dar și la umpluturile la corpul autostrăzii în spatele Culeei C2;
Continuă profilările de taluz și așternere pământ vegetal atât pe corpul autostrăzii, cât și pe rampele pasajelor peste Autostrada A0;
Unde e tronsonul din A0 ce va fi gata în curând?
Continuă montarea parapeților metalici și panourilor fonoabsorbante pe autostradă;
Continuă execuția rigolei de acostament pe autostradă între km 85+800 – 86+200 pe ambele părți;
Continuă lucrările la infrastructura pentru ITS, Iluminat public;
Unde este tronsonul din Autostrada A0 a Capitalei, care costă peste 170.000.000 € şi va gata în mai? - Foto: INQUAM PHOTOS/Bogdan Buda
Continuă execuția fundațiilor aferente elementelor de semnalizare verticală.
Continuă așternerea mixturilor asfaltice;
„De la reluarea lucrărilor, după sărbători, lucrările au decurs mai bine fata de anul trecut iar in acest santier gradul de execuție este de 87%.
Paşi semnificativi pentru A0 Sud
Am discutat cu reprezentanții constructorului pe fiecare categorie de lucrări rămase de executat și le-am solicitat sa mențină mobilizarea pe anumite zone și să o crească în alte zone(montare parapet, iluminat, gard de protecție, strat de uzura) astfel încât maximum la sfârșitul lunii Mai să dăm în trafic acest lot”, a conchis Scrioșteanu.
Luna trecută, construstructorul elen Aktor anunța că face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autostradă A0 Sud Lot 3, cu o lungime de 18 km.
Potrivit reprezentanților Aktor, proiectul se afla în grafic pentru a respecta termenul de finalizare și deschiderea traficului din aprilie 2025.