Viitorul Energiei Regenerabile și a Arbitrajului de Investiții, la București

DE Newsweek România | Actualizat: 12.04.2019 - 17:51

Luni 8 aprilie 2019, a avut loc la Bucuresti o conferinta internationala de anvergura cu privire la viitorul sectorului energiei regenerabile. Va prezentam mai jos cateva dintre subiectele abordate si concluziile evenimentului.

SHARE

Conferința, cu temă anunțată „The Future of Renewable Energy”, a fost organizată sub egidă comună a Stockholm Chamber of Commerce Arbitration Institution (SCC) și Bucharest International Arbitration Court (BIAC - instituția arbitrală organizată de AmCham România), ceea ce, în sine, este o premieră, fiind primul eveniment organizat de către SCC – una dintre cele mai prestigioase instituții arbitrale din lume - la București.

De altfel, în marja evenimentului, profesorul Kaj Hober, care a deschis conferința, a ținut și un seminar special la sediul BIAC pe teme de arbitraj și comerț internațional. Evenimentul a fost susținut și organizat de către două firme de avocatură – Reed Smith LLP (biroul din Londra al firmei globale Reed Smith) și Iordache Partners – precum și de organizații de mare prestigiu, precum New York State Bar Association, Swiss Arbtriation Association și Chartered Institute of Arbitration.

Au fost două alocuțiuni în deschidere, iar dezbaterile au fost împărțite în două paneluri, unul dedicat reglementărilor și provocărilor de business ale Energiei Regenerabile, și al doilea, dedicat ultimilor evoluții în Arbitrajul de Investiții, cu aplicație asupra disputelor din Energia Regenerabilă.

În deschidere: despre BIAC, SCC și Energy Charter Treaty

Au deschis evenimentul două alocuțiuni din partea celor două Curți de Arbitraj – din partea BIAC, Annet van Hooft, reputat Arbitru Internațional și președinte onorific al BIAC, a prezentat activitatea instituției, în zona de promovare a arbitrajului ca metodă predilectă în businessul internațional, precum și advocacy, training și educație juridică.

De partea sa, profesorul Kaj Hober, președinte al SCC și profesor la Universitatea din Upsala, a deschis o dezbatere foarte fierbinte în arbitrajul de investiții care a afectat în ultimii ani sectorul global al energiei regenerabile – impactul deciziei Achmea, precum și dificultățile în distilarea unei înțelegeri abstracte a standardului de protecție în contractele de investiții cunoscut ca „fair and équitable treatment”.


În prima secțiune, moderată de către Adrian Iordache, din partea BIAC și NYSBA, participanții au avut parte de o foarte interesantă dezbatere pe marginea reglementărilor și problemelor de business în sectorul RE.

Panelul a fost deschis de către dl Zoltan Nagy, vice-Președinte ANRE, care a prezentat eforturile și planurile autorității de reglementare în domeniu, inclusiv pe subiecte delicate precum schemele de sprijin, sau piața contractelor bilaterale de achiziție a energiei.

Markus Vrieling, din partea Nero Foundation (Olanda) a prezentat pe larg procesul de reforma al reglementărilor europene în domeniul Pieței Unice de Energie, cu focus pe schemele de cooperare între statele nembre și încheind cu considerații asupra integrării europene la nivel de infrastructura energetică.

Ciprian Glodeanu, avocat specializat în energie și președinte al asociației producătorilor din sectorul energiei solare – RPIA – a tratat în detaliu schimbările în reglementarea sectorului, precum și așteptările producătorilor pentru viitoare acțiuni ale autorităților.

Despre RE ca business, a vorbit Ovidiu Demetrescu, reputat consultant și top-level manager în regiune, inclusiv ca fost CEO la Hydro Tarnița. Domnia sa a adus în discuție delicata chestiune a soluțiilor de înmagazinare a energiei regenerabile, dar și impactul schimbărilor legislative asupra planurilor de investiții și nevoia de predictibilitate.

În final, Bogdan Biriș, diplomat român și expert în drept public internațional, a vorbit despre necesitatea echilibrării intereselor investitorilor și ale statelor gazdă (de destinație a investițiilor) în cadrul tratatelor bilaterale și multilaterale de investiții.

Prezentarea sa a făcut o tranziției interesantă către dezbaterile din a două secțiune, dedicată disputelor de investiții.

Panelul 2: disputele cu Statele Gazdă

Discuția în a doua parte au fost conduse de către Johan Sidklev, din partea SCC și au găzduit intervenții experte din perspectivă ultimilor evoluții ale unei zone foarte disputate în dreptul internațional public: tensiunea dintre dreptul european (apărat de Curtea de Justiție a Uniunii Europe și Comisie, pe de-o parte) și dreptul internațional public, încarnat de Tratatele Bilaterale de Protejare a Investițiilor (așa-numite „BITs”) și de convențiile multilaterale, precum Energy Charter Treaty sau ISCID.

Pentru început, Anastasia Bondarenko, din partea Vannin Capital (finanțatori londonezi de litigii, inclusiv în arbitrajul de investiții în energie regenerabila) a prezentat avantajele plasării riscurilor litigioase cu ajutorul unui finanțator specializat, precum și criteriile pe care Vannin le are în vedere în acceptarea de mandate noi.

Lucian Ilie, avocat senior și membru al echipei de dispute globale în Reed Smith, a prezentat o analiză detaliată a jurisprudenței internaționale cu privire la tensiunea dintre dreptul suveran al statelor de a legifera și conceptul de „așteptare legitimă” în domeniul investițiilor. În final, proaspăt sosiți de la dezbaterile UNCITRAL cu privire la reforma în domeniul arbitrajului de investii (UNCITRAL Working Group iii), ca reprezentanți al Italiei și din partea mediului academic, Dr. Anna de Luca, Universitatea Boconni și Dr. Crina Baltag, Universitatea Bedfordshire, au analizat în detaliu impactul deciziilor CJEU și ale Comisiei Europene din perspectiva dreptului internațional public, încercând să anticipeze evoluțiile viitoare.

In loc de concluzii

Ce ne rezervă viitorul? Dinspre partea de reglementare a sectorului RE, s-au desprins cel puțin câteva puncte comune din prezentările vorbitorilor, strâns legate de prioritatea globală a tranziției către energie verde: nevoia de stabilitate și pragmatism, pe de-o parte, mai ales în procesul de reglementare, și, pe de altă, nevoia de echilibru în gestionarea priorităților tutotor actorilor economici afectați de către Energia Regenerabilă.

Dinspre partea disputelor rezultate din investiții, dezbaterea a adus în focus tensiunea dintre Dreptul European și cel Internațional Public, și a anticipat un proces încă anevoios și prelungit de limpezire a relației dintre Tratatele UE și alte convenții internaționale, precum Energy Charter Treaty.

Nu în ultimul rând, prezența, atât în paneluri, cât și în sală, a unor nume mari din zona arbitrajului și a sectorului regenerabilelor, a vădit atât interesul acut al celor prezenți pentru viitorul industriei, cât și saltul important făcut de mediul profesional în nivelul și sofisticarea abordărilor din această zonă de business foarte complexă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te