Au fost depuse 1.474 de cereri de finanțare, dintre care 1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei.
Pentru a veni cât mai rapid și mai eficient în sprijinul solicitărilor comunității școlare, deși inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse.
Numele școlilor AICI
CONTEXT
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.
În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală. În urma finalizării primei etape de selecție, situația arată astfel:
Cereri de finanțare depuse: 1.474
Cereri de finanțare eligibile: 1.431
Cereri aprobate spre finanțare: 1.391, dintre care care:1114 din mediul rural (80%) și 277 din mediul urban (20%).
419 din zone cu marginalizare peste medie și severă și 260 din zone cu marginalizare medie și dezavantajate
Valoarea totală a granturilor finanțate este de peste 191 milioane euro + TVA; valoarea medie/grant este de 138.000 euro + TVA.
PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Programul este unul de susținere a reformei sistemului educațional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea și nevoile educaționale ale fiecărui elev în parte și ale tuturor elevilor dintr-o școală, iar în implementarea lui se vor regăsi și componente sociale.
Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei pârghii pentru a fi sustenabil:
- autonomia școlii în utilizarea resurselor - granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;
- răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc sa promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;
- evaluare - monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.