Asociaţia Elevilor din Constanţa a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă că a depus la începutul acestei săptămâni 12 cereri de chemare în judecată împotriva a 12 consilii locale din judeţ. Este vorba de cele din localităţile Cogealac, Crucea, Băneasa, Hârşova, Lipniţa, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Topalu, Medgidia, Gârliciu, Dumbrăveni şi Mereni.
“Pe această cale, solicităm ferm primarilor UAT-urilor acţionate în instanţă să dispună de urgenţă alocarea de fonduri pentru bursele şcolare ale elevilor, precum şi adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea burselor şi, astfel, să înceapă să arate interes faţă de educaţie şi faţă de elevi, lucru care, din păcate, până la acest moment le-a fost necunoscut”, se arată în comunicatul Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Sursa citată menţionează că dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanţă sau studiu este stipulat de articolul 82, alin. (1) din Legea educaţiei naţionale, iar obligaţia acordării acestor burse revine consiliilor locale.