România este pregătită să înceapă vaccinarea adolescenților de peste 12 ani, dacă varianta pentru copii a vaccinului Pfizer va fi aprobată în Uniunea Europeană, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare. „Sunt detalii organizatorice pe care le vom stabili cu pediatri, vom vedea dacă este necesar să asigurăm alte resurse în cabinete. Nu anticipez că va fi nevoie să modificăm schema de personal pentru grupa de vârstă 12-15 ani", a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare în urmă cu puține zile.
Citește și: Iohannis, după exercițiul militar Justice Sword 21: Noi ne pregătim pentru apărare pe flancul estic
Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea acorda autorizarea pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. El a precizat că în România aproximativ 800.000 de copii ar fi eligibili.
Cîmpeanu: așteaptăm inițiativa autorităților sanitare
Newsweek România a încercat să afle dacă la Ministerul Sănătății se fac pregătiri pentru campania de vaccinare a copiilor, dacă există un orizont de timp prognozat pentru începerea campaniei de vaccinare și care va fi strategia de convingere a elevilor și părinților referitoare la beneficiile vaccinului anti-COVID la copii.
Citește și: A început Evaluarea Națională 2021: elevii de clasa a VI-a susţin proba la Limbă şi comunicare
Ministerul Sănătății a răspuns că nu este, cel puțin deocamdată, parte în acest proces. „Informațiile cerute fac obiectul de activitate al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), conform Articolului 2 al Deciziei prim-ministrului nr. 385 din 20 noiembrie 2020 privind înființarea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2”.
Comitetul nu a răspuns întrebărilor Newsweek România. Valeriu Gheorghiță a înaintat termene diferite pentru debutul campaniei de vaccinare a copiilor. Ultimul ar fi toamna acestui an.
Într-un răspuns pentru Newsweek România, Sorin Cîmpeanu a susținut că „Ministerul Educației așteaptă inițiativa autorităților din domeniul sanitar, după care va decide ce este de făcut”.
Întrebat dacă atunci când vorbește de „autorități” se referă la Ministerul sănătății sau la Agenția europeană a medicamentului care va omologa vaccinul Pfizer pentru elevii mai mari de 12 ani, ministrul a răspuns: „Mă refer la ambele autorități. Mai întâi Agenția europeană a medicamentului și apoi Ministerul Sănătății”.
Gheorghiță zice că e pregătit
Şeful CNCAV a precizat că România va avea suficiente doze de vaccin pentru imunizarea copiilor de 12 - 15 ani.
"Din câte ştiu, avem peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer deja contractate, care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea şi pentru această grupă de vârstă. Nu trebuie să mai contractăm doze suplimentare. Ca să înţelegem, între 12 şi 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze. Putem să asigurăm sută la sută acoperire vaccinală. (...) Deci avem doze suficiente încât să asigurăm şi vaccinarea acestei grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, acelaşi tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă", a explicat Valeriu Gheorghiţă.