Calendarul admiterii la învățământul liceal pentru anul școlar 2020-2021
1 iulie - se va publica ierarhia, la nivel județean/la nivelul municipiului București, a absolvenților clasei a VIII-a care au susținut examenul de evaluare națională!
2 - 8 iulie - se vor completa opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenți și părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Completarea opțiunilor se poate face fie în unitatea de învățământ absolvită, fie prin formular transmis electronic.
Absolvenții care doresc să participe la admitere într-un alt județ vor completa fișele de înscriere în aceeași perioada, 2-8 iulie, fie la unitatea de învățământ de proveniență, fie vor transmite electronic opțiunile la unitatea de învățământ absolvită sau, doar în situații excepționale, la centrul special de înscriere din județul în care doresc să participe, potrivit Procedurii MEC nr. 31275/24.06.2020
3 - 8 iulie - verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
10 iulie -repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a Vlll-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021.
10 iulie - afișarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat la liceu, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. Afișarea în școlile gimnaziale a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ
13 - 20 iulie - depunerea/transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați