Începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a IV-a

DE Edi Neagu | 18.05.2021 - 08:10
Începe Evaluarea Națională Foto: Ministerul Educației/Facebook
Începe Evaluarea Națională Foto: Ministerul Educației/Facebook

Elevii de clasa a IV-a susțin marți proba scrisă la Limba Română din cadrul Evaluării Naționale. Miercuri au loc probele scrise la Matematică și Științele Naturii.

SHARE

Elevii claselor a IV-a susţin, marți, prima probă scrisă - cea la Limba română - din cadrul Evaluării naţionale.

Următoarea probă, cea la Matematică şi Ştiinţele naturii, are loc miercuri, iar joi elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă.
Probele scrise la Limba română şi Limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susţinute în data de 26 mai. Proba de Matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 28 mai.

CITEȘTE ȘI: Contestaţia Dianei Șoșoacă, respinsă. Ea nu mai reprezintă Senatul timp de trei luni

"Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", afirmă Ministerul Educaţiei.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
CITEȘTE ȘI:Andreea Marin: M-am măritat cu Bănică din iubire, nu din interes. Azi, e doar tatăl copilului meu

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.
"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", precizează sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te