Într-un dialog cu Newsweek România, Gabriela Petrovici, directoarea Liceului teoretic George Vâlsan din Făurei spune că lucrurile sunt sub control. Elevii au posibilitatea de a urma școala online, iar o parte dintre profesori au urmat cursuri pentru a preda la distanță.
Liceul are 650 de elevi care vor începe școala exclusiv online
„Vestea că vom începe școala doar online am acceptat-o pentru că acestea sunt regulile. Ne vom descurca pentru că și în timpul stării de urgență am utilizat platforma de predare online „Teams” pe care o vom utiliza în continuare.
Acum, reactualizăm - lucrăm la orar, ni s-au alăturat cadre didactice noi, dar și colective noi de elevi. Până pe 14 septembrie toți elevii vor avea acces la această platformă și ne vom descurca”, spune directorul școlii.
Am întrebat-o care a fost punctul de vedere al părinților
„Noi suntem o comunitate mică, ne cunoaștem între noi. Ne întâlnim și vorbim unii cu alții chiar și pe stradă. Toți ne-am fi dorit să începem cursurile față în față sau măcar în scenariul hibrid. Din păcate, situația epdiemiologică de la nivelul localității nu ne permite.
Inspectoratul Școlar ne-a solicitat să facem necesarul de dispozitive și am solicitat 180 de tablete pentru elevi. Am fost asigurați că le vom primi în timp util. Mai avem și câțiva profesori care au solicitat tablete. Mare parte a profesorilor au participat la cursuri organizate la Brăila pentru a preda mai bine online”, a spus Gabriela Petrovici.
Directorul școlii ne-a precizat că orașul a intrat în scenariul roșu după ce 44 de persoane de la un azil de bătrâni au fost diagnosticate cu COVID.
Înfiinţată în 1920 ca şcoala primară
Școala din Făurei are 35 săli de curs, o sală de sport modernă, cabinet psiho-pedagogic, un Centru de Documentare și Informare, 6 laboratoare ( fizică, chimie, biologie, tehnologic și 2 de informatică), o sală de muzică , o bibliotecă cu 15.300 volume și mai nou un atelier pentru instruire practică.
Focar: a fost înregistrat un deces
„Focar la un alt camin de batrani din judetul Braila. 44 de beneficiari si angajati au fost infectati cu noul coronavirus la centrul privat „Vlavian” din orasul Faurei.
Un alt camin de batrani a fost declarat focar de COVID-19, dupa ce 44 de persoane au fost testate, rezultatele fiind pozitive.
Primul caz a aparut in urma cu aproximativ o saptamana, iar, dupa declararea oficială a focarului, au fost testati toti varstnicii internati, dar si personalul. Tot atunci a fost inregistrat si primul deces”, scrie debraila.ro.
Incidența cazurilor de coronavirus în Făurei este mai mare de 3 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
Cele trei scenarii pentru deschiderea școlii
SCENARIU VERDE: Dacă rata incidenței cumulate este sub 1/1000 locuitori, toți elevii merg la școală.
SCENARIUL ROȘU – Dacă rata incidenței cumulate este între 1-3/1000 locuitori, elevii vor face școala în system mixt (online și prezență fizică).
SCENARIU ROȘU – La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) va realiza o analiza a situației epidemiologice din localitate și, în funcție de aceasta, poate decide suspendarea cursurilor și trecerea la învățământul online.