Ministerul Educaţiei a precizat că procentele comunicate marţi ”sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”.
Citește și: Care sunt județele unde au abandonat greva cei mai mulți profesori. Procentul sare de 10%
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” arată, marţi seară, într-un comunicat comun, că, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispoziţiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieşit că marţi au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.
Negocieri în favoarea sistemului de învățământ
”Menţionăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educaţiei au fost raportate la totalul salariaţilor din învăţământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă.
Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învăţământ”, afirmă sindicaliştii.
La rândul său, Ministerul Educaţiei a transmis precizări privind informaţiile statistice privind procente ale întregului personal/ ale cadrelor didactice care continuă protestul declanşat în 22 mai sau şi-au reluat activitatea, a declarat un post de televiziune.
Citește și: Deca: Peste 10.000 de profesori au renunțat la grevă după adoptarea OUG privind majorările salariale
”Datele făcute publice astăzi de Ministerul Educaţiei au rezultat din centralizările primite de la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma raportărilor unităţilor de învăţământ.
Procentele comunicate de Ministerului Educaţiei astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”, precizează ministerul.
Datele rămân centralizate
Ministerul Educaţiei adaugă că a solicitat şi a centralizat, în această perioadă, informaţii statistice privind întregul personal din unităţile de învăţământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar.