Ministerul Educaţiei a transmis precizări cu privire la modificările aduse unor ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 15. Educaţie, informează News.ro.
”În cadrul renegocierii unor ţinte/jaloane din PNRR cu Comisia Europeană, Ministerul Educaţiei a propus modificări raportate la nevoia reală din teritoriu, pe baza unor analize de nevoi recente, care, la momentul depunerii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, au fost doar estimate pe baza datelor existente în SIIIR”, a transmis Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat.
Citește și: Începe școala pentru 2.700.000 de elevi. Câte săptămâni de cursuri și câte vacanțe sunt
Potrivit documentului citat, ajustările propuse de Ministerul Educaţiei pot fi încadrate în două categorii:
Îndreptarea unor greşeli de tip eroare materială (ex.: traduceri din limba engleză sau de coerenţă legislativă), ajustarea unor termene în concordanţă cu măsurile din noile legi ale învăţământului (ex.: reforma guvernanţei în urma intrării în vigoare a prevederilor legislative din Legea învăţământului preuniversitar, promulgată în data de 4 iulie 2023), dezvoltarea platformei de evaluare online a competenţelor elevilor în acord cu noile termene asumate pentru elaborarea, finalizarea, aprobarea şi aplicarea planurilor-cadru şi a programelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, prin Graficul activităţilor privind curriculumul naţional.
Modificări de natură obiectivă în cadrul art.18 şi art. 21 din Regulamentul european 241/2021, mai precis ajustarea unor indicatori în conformitate cu aplicarea indicelui privind creşterea preţurilor şi în conformitate cu nevoia reală din teritoriu.
”În acest sens, în aplicarea propunerii de diminuare a sprijinului financiar nerambursabil (art. 18), Ministerul Educaţiei a propus exclusiv ajustarea ţintelor şi jaloanelor care nu au fost atinse în urma apelurilor de proiecte deja lansate şi al căror calendar a fost deja extins de mai multe ori, în vederea sprijinirii beneficiarilor pentru a depune proiecte”, a mai precizat ministerul.
Citește și: Noul an şcolar. Principalele modificări în funcţionarea sistemului de învăţământ
Ce modificări în PNRR propune Ministerul Educației: mai puține laboratoare de informatică și servicii de educație timpurie
Ajustarea indicatorilor din cadrul jaloanelor aferente dotării unităţilor de învăţămant preuniversitar cu laboratoare de informatică. În acest caz, în urma apelului de proiecte, a reieşit că nevoia locală a fost mai mică decât estimarea iniţială a Ministerului Educaţiei, în principal ca urmare a multiplelor finanţări de care au beneficiat şcolile în perioada pandemiei pentru asigurarea necesarului de echipamente IT.
Prin urmare, în urma centralizării nevoii reale transmise de unităţile de învăţământ, prin cererile de finanţare depuse în cadrul apelului de dotări, Ministerul Educaţiei a solicitat ajustarea jaloanelor în conformitate cu proiectele depuse, astfel încât alocarea financiară să poată fi utilizată prin raportare la nevoia reală la momentul deschiderii apelurilor de proiecte, nu la momentul estimărilor făcute la data depunerii Planului de Redresare şi Rezilienţă (ex.: de la 5.200 de laboratoare estimate iniţial la minimum 4.350).
Reducerea ţintei pentru înfiinţarea serviciilor complementare de educaţiei timpurie de la 412 la minimum 90. Noua valoare a ţintei corespunde proiectelor depuse (99), în urma mai multor întâlniri cu potenţialii beneficiari şi a extinderii calendarului de depunere de mai multe ori. Între, 2020 - 2021 ţinta a fost estimată la 412 servicii complementare dedicate exclusiv localităţilor izolate/dezavantajate.
”În aplicarea art. 21 privind modificarea ţintelor şi jaloanelor din cauze obiective din Regulamentul 241/2021, propunerile Ministerului Educaţiei au vizat ajustări ca urmare a creşterilor de preţuri între momentul redactării PNRR şi momentul lansării apelurilor de proiecte (validate de datele INSSE), precum şi prelungiri termene din motive obiective, respectiv perioadă de obţinere avize pentru proiecte infrastructură sau număr mic furnizori microbuze electrice şcolare”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Potrivit instituţiei, modificările privind numărul şcolilor beneficiare din cadrul Programului Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar au la bază, pe de o parte, aplicarea indicelui de corecţie privind creşterea preţurilor (de asemenea, grantul pentru şcoli a fost mărit de la 200.000 la 300.000 de euro de la runda I la runda II), pentru ca unităţle de învăţământ beneficiare să-şi poată îndeplini activităţile din proiecte.
”Menţionăm că în runda I a Programului Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar au fost depuse 1.409 proiecte, iar în runda a II-a au fost depuse 693 de proiecte, deşi apelul de proiecte a fost prelungit de două ori.
Totodată, Ministerul Educaţiei are în vedere relansarea rundei a II-a a PNRAS după finalizarea evaluării proiectelor depuse din sesiunea iunie-iulie 2023, cât şi lansarea unui apel de proiecte dedicat şcolilor mici, sub 40 de elevi la gimnaziu, pentru care a fost pus deja în consultare publică Ghidul solicitantului, în vederea sprijinirii consolidate a acestor unităţi de învăţământ din punct de vedere administrativ, astfel încât fiecare potenţial beneficiar să fie parte din acest proiect de reducere a abandonului şcolar”, se mai arată în comunicatul de presă.
Potrivit MS, în cadrul Investiţiei 10 - Achiziţionarea de microbuze verzi, estimarea ţintei iniţiale (3.200) la momentul depunerii PNRR-ului s-a făcut prin raportare la costurile de achiziţie a unor microbuze electrice cu un număr de 8+1 locuri.
”Anterior lansării apelului „Microbuze electrice pentru elevi”, Ministerul Educaţiei a realizat o analiză de nevoi cu sprijinul autorităţilor publice locale pentru identificarea localităţilor care au nevoie de microbuze şcolare. În urma acestei analize a rezultat că UAT-urile solicită, pentru a răspunde nevoilor specifice ale comunităţii, în proporţie mult mai mare, finanţare pentru microbuze de 16+1 locuri şi, în unele situaţii, microbuze cu peste 16+1 locuri. Prin urmare, costurile autovehiculelor de transport au fost cel puţin duble faţă de estimarea realizată iniţial”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei a propus actualizarea ţintei prin raportarea la numărul de beneficiari (copiii care vor beneficia de transport şcolar rămân aceiaşi, însă vor fi grupaţi în microbuze cu o capacitate mai mare de locuri).
”Menţionăm faptul că, în ultimul an, Ministerul Educaţiei a încercat să identifice surse de finanţare suplimentare pentru a satisface cât mai mult nevoia din teritoriu, astfel încât bugetul iniţial de 200 de milioane de euro dedicat acestei ţinte a fost mărit cu încă 50 de milioane de euro, plus cofinanţarea consiliilor judeţene în valoare de peste 7 milioane de euro”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Educaţiei precizează, de asemenea, că ”un singur jalon din PNRR - grantul pentru digitalizarea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) - trebuie reconsiderat întrucât CNR nu este încadrat cu statut de utilitate publică, aşadar nu poate fi beneficiar al acestui tip de finanţare, conform aranjamentelor operaţionale aferente jalonului 501”.