Profesor, apropiat de Diana Șoșoacă, dat afară din școală după ce a făcut propagandă antivaccin

DE Alex Darvari | Actualizat: 16.11.2021 - 12:17
Profesor, apropiat de Diana Șoșoacă, dat afară din școală după ce a făcut propagandă antivaccin /educatieprivata.ro
Poofesor, apropiat de Diana Șoșoacă, dat afară din școală după ce a făcut propagandă antivaccin / reporteris.ro

Augustin Cezar Vieru a fost eliberat din funcție de Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, dar contestă decizia la Tribunal. Profesorul preda Științe Sociale, dar făcea propagandă antivaccinistă la ore.

SHARE

Liceul Teoretic Lascăr Rosetti din Răducăneni l-a dat afară pe profesorul de științe sociale Augustin Cezar Vieru, iar acesta a făcut contestație la Tribunalul Iași. Desfacerea contractului de muncă s-a produs intempestiv după ce, în perioada anterioară vacanței de două săptămâni impuse de pandemie, acesta a făcut o campanie agresivă antivaccinistă cu elevii săi.

Elevă: „Lăsați-mă să dorm. Nu mai dați mesaje”
Vieru a predat la clasele de gimnaziu ale școlilor Bohotin și Roșu, subordonate liceului din Răducăneni. Elevii și părinții s-au plâns de comportamentul profesorului, care i-a amenințat, le-a vorbit urât și le-a dat în permanență link-uri care prezentau cât de periculoase sunt vaccinurile anti-Covid 19.
„Lăsați-mă să dorm. Nu mai dați mesaje că nu-mi pasă ce spuneți”, îi spunea eleva Alexandra profesorului său, care punea pe grup link-uri cu proteste antivaccin.
„Sunt vicepreședintele Partidului Noua Dreaptă, pentru cine nu știa”, le mai spunea Augustin Vieru elevilor săi pe același grup. „Mai mult, eu am și nr. doamnei senator Șoșoacă. Mă gândesc chiar să-i fac cunoscut acest caz. Și are ea grijă apoi și de doamna agresivă din seara asta. Poate vreți un scandal de proporții naționale”, amenința Vieru pe grup.
Amenințările au apărut după ce mama unui copil îi spusese: „Domnule profesor, vreau să cred că aici este doar o glumă proastă din partea dvs și astăzi nu vă simțiți ok. Nu cred că un profesor are asemenea discuții cu elevii dumnealui”.

Mesaje foarte agresive

Colegii de la școala din Bohotin au precizat că nu ar fi avut nimeni nimic cu profesorul de Științe Sociale dacă și-ar fi spus punctul de vedere civilizat. „Dar el ne-a fluturat în față, agresiv, niște pseudo-dovezi că vaccinarea ne face rău. A făcut asta și cu părinții, și cu elevii. Este treaba fiecăruia dacă se vaccinează, dar hai să respectăm ce alege fiecare om pentru el. Domnul profesor a făcut lucrurile în așa fel că ne-a speriat pe toți”, a precizat, sub anonimat, o profesoară din școală.
Pe grupul de Facebook Messenger, pe care l-a creat pentru elevi, a fost agresiv în a-și promova cauze care nu aveau legătură cu materia predată, iar copiii i-au atras atenția. Când a văzut reacția lor, a început să le vorbească urât și să-i amenințe. La fel a făcut și cu părinții care au intervenit. Când se înfierbânta, posta mesaje exclusiv cu majuscule, ceea ce pe rețelele de socializare este echivalent cu a țipa, scrie reporteris.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te