Prag pentru numărul de ore al elevilor din cliclul primar, gimnazial și liceu

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.10.2019 - 15:01
Inquam Photos
Inquam Photos

Plenul Senatului a adoptat un proiect legislativ care vizează reglementarea numărului de ore la clasă, în funcţie de vârstă.

SHARE

Una dintre modificările la proiectul iniţiat de senatori PSD prevede că "numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie de 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie de 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate", este una dintre modificările aduse proiectului iniţiat de senatori de la PSD, potrivit Agerpres.

Potrivit altui amendament admis odată cu raportul, "violenţa psihologică - bulliyng-ul este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale".

O altă modificare la propunerea legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 vizează asigurarea accesului la nvăţământul general obligatoriu, sens în care "unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia de a înscrie persoanele care nu deţin un cod numeric personal".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te