Profesorii care pretind elevilor să cotizeze la fondul clasei vor fi amendați cu 2.000 lei

DE Alex Darvari | Actualizat: 25.10.2021 - 22:40
Profesorii care pretind elevilor să cotizeze la fondul clasei vor fi amendați cu 2.000 lei / Oxford Learning
Profesorii care pretind elevilor să cotizeze la fondul clasei vor fi amendați cu 2.000 lei / Oxford Learning

Personalul din unităţile de învăţământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dacă pretinde elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale.

SHARE

Totul, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari USR şi AUR, adoptat tacit, luni, de Senat.

Conform iniţiatorului, "în unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sau chiar în afara acestor spaţii, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpuşilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare şi de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora".

Citește și: Certificatul verde, obligatoriu și pentru profesori - amendament al senatorilor în comisii


Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor se fac de către ofiţerii sau agentul de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu competenţe în domeniu, la sesizarea elevilor, părinţilor sau cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, mai prevede proiectul de act normativ.

"Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donaţia sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învăţământ şi numai dacă iau naştere din iniţiativa celui care oferă. Sunt exceptate de la prevederile prezentelor dispoziţii legale activităţile de pretindere sau strângere a sumelor de bani sau a altor foloase patrimoniale cazurile ce privesc activităţi extracuriculare, astfel cum sunt excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte asemenea activităţi care nu privesc în mod direct actul de educaţie", conform iniţiatorului.

Citește și: EMA a demarat evaluarea în procedură accelerată a pilulei anti-COVID produsă de Merck

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011 va fi dezbătută şi votată în Camera Deputaţilor, for legislativ în acest caz, anunță Agerpres. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te