Protejata lui Ponta, fondatoarea universității „Dimitrie Cantemir”, printre invitații la Cotroceni

DE Edi Neagu | 08.07.2021 - 10:47
Corina Dumitrescu a fost invitată la dezbaterea despre educație. FOTO: presidency.ro
Corina Dumitrescu a fost invitată la dezbaterea despre educație. FOTO: presidency.ro

Corina Dumitrescu a fost protagonista scandalului Stanford, după ce și-a trecut, greșit, în CV-ul presărat cu greșeli gramaticale, numele universității americane.

SHARE

În primul rând al invitaților la Cotroceni s-a aflat miercuri seara Corina Dumitrescu, fondator și președintele Senatului Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propunerea lui Ponta în 2012 pentru funcția de ministru al Educației. Protagonista scandalului „Standford”, Dumitrescu a fost retrasă de Ponta la doar 6 zile de la propunere, după ce Universitatea Stanford a răspuns că aceasta nu are nicio diplomă a universității. Potrivit surselor Edupedu.ro, Corina Dumitrescu a luat cuvântul chiar înainte de președintele Klaus Iohannis, lăudând proiectul România educată.

CITEȘTE ȘI: Două autocare cu căpșunari români au revoltat turiștii dintr-un camping din Belgia: Nu e uman

Un proiect de lege care prevedea Facultate pentru absolvenții de liceu fără BAC a fost depus în 2011 la Parlament chiar de soțul Corinei Dumitrescu, fostul parlamentar Cristian Dumitrescu. Concret, acesta a înaintat în 2011, alături de Ecaterina Andronescu, o inițiativă legislativă potrivit căreia cei care picau Bacalaureatul și terminau liceul cu minimum 7 ar fi avut dreptul să urmeze în universități un an pregătitor de facultate care să fie echivalat total cu anul I de facultate, dacă absolvenții luau ulterior Bacalaureatul. În cele din urmă, proiectul a fost respins definitiv de Senat, în 2012.

CITEȘTE ȘI: Toate aberațiile lui Pițurcă despre Euro2020: „La fotbal, cel mai frumos lucru este să marchezi”

Zece ani mai târziu, printre cele mai controversate propuneri din proiectul prezidențial România educată al președintelui Klaus Iohannis se numără înființarea unor „colegii universitare” pentru elevii care nu iau Bacalaureatul și care să devină tehnicieni formați de profesori universitari și folosind bazele materiale ale universităților (propunere anunțată de consilierul prezidențial Ligia Deca și susținută de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu , care a precizat însă că acestea sunt “colegii de învățământ terțiar nonuniversitar în care avem de-a face cu elevi și nu cu studenți”).

Soția PSD-istului Cristian Dumitrescu

Propusă în 2012 de Victor Ponta să ocupe funcția de ministru al Educației în guvernarea PSD, Corina Dumitrescu a fost protagonista scandalului „Standford”: într-un CV presărat cu greșeli gramaticale, aceasta a scris că a urmat cursuri de drept internațional la Universitatea Standford, California. Dincolo de greșeala de scriere, HotNews.ro a dezvăluit că Dumitrescu nu a fost înscrisă și nici nu a absolvit un program finalizat cu diplomă al Universității Stanford.

La 6 zile de la propunere și după izbucnirea scandalului studiilor la Stanford, Ponta a retras-o pe Corina Dumitrescu și l-a propus pe Ioan Mang, care a demisionat și el din funcție ca urmare a unui val de acuzații de plagiat.

Corina Dumitrescu, anchetată în trecut și de ANI, este soția lui Cristian Dumitrescu, parlamentar din 1992 și până în 2020, întâi din partea FSN, apoi din partea PD și din 2001 din partea PSD, fost președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților în momentul în care Corina Dumitrescu a fost propusă de Ponta să preia funcția de ministru al Educației.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te