„2,5% din PIB ar urma, potrivit unor surse neoficiale, să fie bugetul alocat educației în anul 2021 de la bugetul de stat. Cum traducem acest procent? România este codașa țărilor membre ale UE în ceea ce privește investiția în educație care este, în medie, de aprope 5% din PIB la nivel european. Asta înseamnă continuarea politicii de subfinanțare a unui domeniu pe care specialiștii îl consideră fundamental pentru progresul economic. Când România are peste 800 de unități școlare cu toalete ca în Evul Mediu, cum își permit guvernanții să nu facă efortul de a suplimenta fondurile pentru educație?”, a anunțat, într-un comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
Ce spune Legea Educației
Articolul 8
Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.
Ministrul Educației a declarat la Antena 3, că nu stă în funcție dacă nu i se va da un buget mai mare în 2021 comparativ cu 2020.
„Am afirmat public, în mod repetat și în mod deliberat, că, dacă înțelegând constrângerile bugetare din acest an, constrângeri bugetare care nu sunt specifice doar României totuși am o așteptare clară, în valoare absolută, raportat la execuția pe 2021, bugetul Ministerului Educației în special și bugetul educației în general să fie mai mare, în valoare absolută față de execuția bugetară pe 2020. Este un minim. Acest minim dacă va fi asigurat va fi același ministru la educație. Dacă nu va fi asigurat va fi un alt ministru al Educației care știe să rezolve problemele fără resurse financiare”, a spus Sorin Cîmpeanu.