UNESCO: 117 milioane de elevi din întreaga lume nu vor merge la şcoală din cauza pandemiei

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 17.09.2021 - 18:39
UNESCO: 117 milioane de elevi din întreaga lume nu vor merge la şcoală din cauza pandemiei. / Foto: theguardian.com
UNESCO: 117 milioane de elevi din întreaga lume nu vor merge la şcoală din cauza pandemiei. / Foto: theguardian.com

UNESCO a avertizat că 117 milioane de elevi, 7,5 % din populaţia şcolară mondială, continuă să fie afectaţi de închiderea şcolilor ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi a făcut apel ţărilor să redeschidă şcolile în condiţii de siguranţă, relatează EFE.

SHARE

"Ştim că cu cât rămân mai mult timp închise şcolile, cu atât mai grave şi mai ireversibile sunt consecinţele pentru binele şi educaţia copiilor, mai ales pentru cei vulnerabili şi marginalizaţi", noteză într-un comunicat directoarea adjunctă pentru Educaţie a UNESCO, Stefania Giannini.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură semnalează că în prezent centrele şcolare sunt deschise în 117 ţări, reprezentând 539 de milioane de elevi de la învăţământul preşcolar şi până la cel gimnazial (35 % din populaţia şcolară mondială).

Citește și: COVID la școală: 1.091 de elevi confirmați, 795 de clase au activitatea faţă în faţă suspendată

În aceeaşi perioadă a anului 2020 procentul era de 16 %, când erau deschise şcolile în 94 de ţări.

UNESCO a pledat pentru redeschiderea în siguranţă a tuturor şcolilor, subliniind că centrele şcolare ar trebui închise doar în ultimă instanţă.

De la începerea pandemiei, şcolile au fost închise în medie 18 săptămâni în întreaga lume, sau 34 de săptămâni dacă se iau în calcul şi închiderile parţiale.

Potrivit organizaţiei, închiderile prelungite şi recurente în această perioadă de doi ani au avut repercusiuni asupra educaţiei copiilor şi au făcut să crească rata abandonului şcolar, afectându-i în mod disproporţionat pe cei defavorizaţi.

Citește și: Florentina Opriș are o silueta impecabilă la 53 de ani. Ce mănâncă în fiecare zi

Pentru o redeschidere în siguranţă a şcolilor trebuie să fie sporite măsurile de igienă şi de protecţie în faţa virusului, alături de o accelerare a campaniei de vaccinare a minorilor, notează UNESCO.

Un număr de 80 de ţări au acordat prioritate imunizării profesorilor, reprezentând 42 de milioane de cadre didactice, la care se adaugă vaccinarea elevilor de peste 12 ani, considerată "esenţială" de UNESCO.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te