Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, a măsurilor de sprijin de "bunăstare pentru taurine" sunt motivate de faptul că "această specie se află într-un moment dificil”.
Specialiştii spun că temperaturile deosebit de ridicate din prima parte a acestei ierni nu reprezintă neapărat un lucru exclusiv negativ pentru anul agricol 2023, cu condiţia să se respecte o serie de factori.
Româncele care vor deveni mămici în acest an, pot beneficia de un ajutor financiar de 2.000 lei de la stat. Pentru a beneficia de acest ajutor mămicile trebuie să îndeplinească anumite condiții
UE a aprobat la mijlocul lui decembrie acest nou ajutor financiar pentru Ucraina, după discuţii aprige între statele membre.
Autoritățile au decis să majoreze lista celor care vor fi scutiți de impozite în 2023. Printre cei care beneficiază de scutire de impozit pe venit îi regăsim, în premieră, pe IT-ştii din sectorul public, urmând să beneficieze de aceleaşi facilităţi fiscale precum cei din privat.