Masacru Al-Qaida, în Burkina Faso. Până la 600 de civili au fost împușcați mortal pe un câmp, în timp ce săpau tranșee. În același timp, la adresa armatei acestei țări africane au fost formulate acuzații de canibalism.
Armata americană a anunţat uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, informează AFP.
Viorel Păun avea 23 de ani și plecase din Giurgiu în Germania ca să-și facă o soartă mai bună. Își găsise de lucru la o firmă de curierat, locuia împreună cu părinții și tocmai își făcuse o prietenă.
Secretarul american al Apărării Mark Esper a confirmat moartea lui Hamza ben Laden, unul dintre fiii lui Osama ben Laden şi prezentat ca moştenitorul acestuia la conducerea Al-Qaida, dezvăluită în iulie de presa americană.
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi şase rănite miercuri, printre care şi primarul din Mogadiscio, Abdirahman Omar Osman, într-un atentat al militanţilor islamişti shebab asupra sediului primăriei din capitala somaleză, a anunţat guvernul, relatează AFP.