Cea mai rară aliniere de planete va avea loc săptămâna aceasta și se va repeta abia în 2040. „Parada planetară” poate fi admirată și de români, cu condiția ca cerul nopții să fie senin la acea dată.
Alinierea a șapte planete se apropie. Mai multe corpuri cerești din sistemul nostru solar vor crea un fenomen întâlnit doar o dată într-un secol. Dacă procesul a început încă din această lună, pentru o singură noapte, în februarie, vom fi martorii unui eveniment astronomic rar.
Planetele Mercur, Jupiter, Venus, Uranus, Marte și Luna s-au aliniat într-un arc, pe cerul serii, unele fiind vizibile cu ochiul liber. Aceasta este adesea denumită „o paradă planetară” și a fost vizibilă după apusul soarelui, în vestul boltei cereşti.
Sistemul solar va oferi un spectacol grandios cu toate cele șapte planete, altele decât Pământul, vizibile pe cerul nopții de miercuri.